În Franţa, a doua cea mai mare economie din zona euro, vor avea loc alegeri prezidenţiale pe 22 aprilie şi 6 mai, urmate de alegeri generale în iunie. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, care alături de cancelarul german Angela Merkel a condus răspunsul zonei euro la criza datoriilor, se confruntă cu o provocare din partea candidatului partidului socialist Francois Hollande.
Hollande este "extrem de imprevizibil şi are o perspectivă asupra Europei diferită faţă de cea a lui Sarkozy", a comentat Alistair Newton, analist politic.
Hollande a promis să "renegocieze acordul Uniunii Europene pentru a adăuga ce îi lipseşte astăzi" şi a afirmat că va insista pentru intervenţia Băncii Centrale Europene şi pentru introducerea unui sistem de eurobonduri, măsuri respinse de Germania.
"Nu văd cum ar putea inversa reforma de pensii a lui Sarkozy şi să facă un buget echilibrat", a declarat Newton.
În acest moment, un dezacord între cele două mari puteri economice din zona euro s-ar putea dovedi dezastruos, avertizează CNBC.
"Acest lucru ar putea duce la un regres grav în procesul politic din Europa, şi după ani de-a rândul în care conducerea Merkozy s-a intensificat, ar putea deveni destul de incomod pentru pieţele financiare să asiste la neînţelegeri între Hollande şi Merkel", sunt de părere analiştii de la Danske Bank.
Alegeri sunt programate şi în Grecia în luna februarie, unde guvernul aflat la putere, condus de Lucas Papademos, după o schimbare surpriză la sfârşitul anului 2011, s-ar putea confrunta cu un şoc. Pe fondul protestelor continue în Atena, există temeri că sprijinul pentru partidele anti-euro ar putea să crească.
Cel mai pesimist scenariu, în viziunea lui Newton, este cel în care ţara mediterană ar intra în incapacitate de plată a datoriilor sale şi nu ar părăsi zona euro.
Alegerile prezidenţiale în Finlanda şi locale în Germania sunt, de asemenea, planificate.
În plus, mai multe ţări europene ar putea organiza alegeri anticipate în cazul în care efectele destabilizatoare ale crizei datoriilor zonei euro continuă, crede Newton.
"Exista o posibilitate de alegeri anticipate în Marea Britanie în cazul în care coaliţia se destramă", a avertizat el.
Şi în Italia ar putea avea loc noi alegeri în urma cărora actualul guvern tehnocrat să fie alungat de la putere, dacă preşedintele Giorgio Napolitano nu reuşeşte să inverseze reformele electorale ale fostului prim-ministru Silvio Berlusconi.