Preşedintele bulgar Rumen Radev a anunțat luni că alegerile parlamentare din Bulgaria ar trebui să se desfăşoare pe 28 martie, scrie novinite.com, citat de agerpres.
Totodată acesta a mai subliniat faptul că vor fi luate toate măsurile necesare pentru ca fiecare cetățean în parte să poată vota.
”Alegerile trebuie să aibă loc cu luarea tuturor măsurilor necesare pentru a garanta dreptul fiecărui bulgar de a vota”, a spus Radev.
În același timp, șeful statului bulgar a adăugat că pentru organizarea scrutinului parlamentar trebuie să fie create condiţiile necesare de toate organismele abilitate – autorităţile electorală, executivă şi legislativă.
Bulgarii pot alege cum vor să voteze
De menționat este faptul că bulgarii pot decide începând cu următoarele alegeri dacă doresc să voteze în mod tradiţional, introducând buletinul de vot în urne, sau prin intermediul unui aparat de vot, după ce la jumătatea lunii septembrie legea electorală a fost modificată în acest sens.
În ceea ce privește, maşinile de vot, acestea permit cetăţenilor să voteze la secţii prin apăsarea unui buton. De cealaltă parte însă, în Bulgaria nu este reglementat votul prin corespondenţă, iar în străinătate, bulgarii îşi pot exprima acest drept la ambasadă sau consulat. Actualul guvern de la Sofia este la putere din anul 2017.
Și în România alegerile parlamentare au avut loc pe data de 6 decembrie și s-au ținut în condiții speciale pentru a putea limita răspândirea coronavirusului.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandra Pandrea