Un lider important din PSD a anunțat, luni, că alegerile parlamentare nu mai pot fi amânate, cu o singură excepție, în cazul în care acest lucru este dorit de majoritatea forțelor politice.
Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, spune că decizia de amânare a alegerilor parlamentare nu poate fi luată decât dacă o dorește majoritatea forțelor politice. Reacția vine după ce un parlamentar independent a depus un proiect de lege pentru amânarea scrutinului din decembrie anul acesta în martie 2021. În acest moment, data alegerilor parlamentare este 6 decembrie.
Anunțul lui Alfred Simonis
Alfred Simonis spune că ”decizia de amânare (a alegerilor parlamentare-n.r.) nu poate fi luată sau chestiunea asta nu se poate întâmpla, dacă nu doresc majoritatea forțelor politice, indiferent de inițiativa aceasta, indiferent de posibilitatea în care să treacă sau să nu treacă de Camera Deputaților această inițiativă, mai sunt foarte multe mecanisme prin care ea poate fi amânată de la intrarea în vigoare. Dacă e să fim corecți, în acest moment nici măcar nu avem promulgată, deși avem o decizie a Curții Constituționale, care spune că e constituțional ca Parlamentul să stabilească data alegerilor parlamentare, e absolut normal și firesc să se întâmple așa, această lege nu este încă promulgată. Decizia CCR a fost luată săptămâna trecută, mai durează câteva zile până la redactarea motivării, merge la președinte, președintele poate s-o promulge sau nu, mai are mecanismul reexaminării de către Parlament, mă rog, se mai poate amâna. În acest moment, e puțin probabil ca alegerile parlamentare să fie amânate”.
Este sigur pentru cetățeni să meargă la vot?
Liderul deputaților PSD se întreabă însă dacă este sigur pentru cetățeni să meargă la vot în luna decembrie, pe fondul Covid-19: ”Dincolo de chestiunea aceasta, s-a demonstrat că PSD este pregătit de alegeri, a demonstrat chestiunea asta în duminica alegerilor locale, unde am obținut un scor bun. Deci nu se pune problema încercării de a amâna aceste alegeri din eu știu ce teamă. Întrebarea se pune dacă este în siguranță pentru cetățenii români ca aceste alegeri să fie desfășurate”.