Alejandro Hajdenberg îl înlocuieşte pe Guillermo Tolosa în funcţia de reprezentant rezident al Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România şi Bulgaria, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei FMI în România.
'Alejandro Hajdenberg a fost desemnat să preia funcţia de reprezentant rezident al FMI pentru România
şi Bulgaria. El îl înlocuieşte pe Guillermo Tolosa, care şi-a finalizat mandatul, conform politicii FMI de rotire a cadrelor', se menţionează în comunicat.
Anterior acestei numiri, Hajdenberg a deţinut funcţia de economist şef în cadrul biroului din Cipru, unde a jucat un rol important în programul de asistenţă financiară demarat în urma crizei din 2013.
Experienţa sa mai include funcţii deţinute în cadrul instituţiei financiare în Ungaria, Serbia, Turcia, Columbia, Uruguay şi Georgia. Înainte de a se alătura echipei din Europa, Hajdenberg a petrecut şase ani în departamentul de fiscalitate, unde a fost implicat în numeroase probleme legate de politici fiscale.
Alejandro Hajdenberg este angajat al FMI de 13 ani şi deţine un doctorat în economie la Universitatea din Chicago. AGERPRES