Preşedintele Belarus autocrat Aleksandr Lukaşenko se gândeşte la succesiunea sa şi vrea să modifice legea în perspectiva morţii sale, pentru ca puterea să fie transferată unui Consiliu Naţional de Securitate, în care fiul său, Viktor Lukaşenko, joacă un rol important, relatează Euronews, transmite news.ro.

Numeroşi observatori îl acuză pe Lukaşenko de faptul că vrea să stabilească o dinastie politică, o acuzaţie pe care acesta a respins-o mereu. ”Dacă mâine preşedintele nu mai este, există suficiente garanţii că totul va decurge bine?”, s-a întrebat el în faţa presei.

”Nu”, a răspuns tot el, anunţând că va ”semna un decret, în zilele următoare, privind structura puterii în Belarus. Dacă preşedintele este ucis, Consiliul de Securitate va deţine puterea de a doua zi”.

Legislaţia actuală prevede ca premierul să preia preşedinţia în cazul vacantării puterii. Însă Aleksandr Lukaşenko vrea ca, în realitate, puterea să revină acestui Consiliu de Securitate.

Lukaşenko a fost contestat anul trecut, timp de luni de zile, în manifestaţii care i-au cerut demisia, în urma unor alegeri prezidenţiale pe care opoziţia le denunţă drept ”trucate”.

Considerat de foarte multe voci un adevărat dictator, Aleksandr Lukaşenko se află la putere din 1994.

Soțul principalei opozante a regimului Lukaşenko, în mare pericol

Soțul principalei opozante a regimului Lukaşenko, în mare pericol. A fost arestat în mai 2020, în timpul unui miting electoral autorizat. Este acuzat de patru articole din Codul Penal, printre care și organizarea de activităţi care încalcă grav ordinea publică.

Celebrul blogger şi opozant belarus Serghei Tihanovski, soţul Svetlanei Tihanovskaia – lidera opoziţiei belaruse aflată în prezent în exil cu cei doi copii mici ai cuplului – riscă până la 15 ani de închisoare în conformitate cu cele patru capete de acuzare pentru care a fost oficial inculpat joi de Comitetul de anchetă din Belarus, relatează agenţiile de presă EFE şi Interfax.

Activistul a fost acuzat în baza a patru articole din Codul Penal: organizarea de tulburări în masă, incitare la ură socială, obstrucţionarea activităţii Comisiei Electorale Centrale (CEC) şi organizarea de activităţi care încalcă grav ordinea publică, informează Comitetul într-un comunicat, transmis în luna martie 2021.

Sursă foto: Dreamstime