Opozantul rus, Aleksei Navalnîi, nu mai are nicio şansă să scape din spatele gratiilor. Contestatarul lui Vladimir Putin a fost adus înapoi în colonia penitenciară Pokrov.
Aleksei Navalnîi, din nou în închisoare
Acesta fusese transferat la mijlocul lui aprilie de la Pokrov la un spital penitenciar după ce a ţinut greva foamei, au anunţat luni apropiaţi ai săi şi autorităţile ruse, transmit AFP şi Reuters.
„Bloggerul Navalnîi a fost transferat către colonia penitenciară Pokrov”, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciilor penitenciare ruse FSIN, citat de agenţia TASS. Informaţia a fost confirmată pe Twitter de echipa opozantului.
Navalnîi este închis de mai multe luni într-o colonie penitenciară, la circa 100 km est de Moscova. El a fost arestat pe 17 ianuarie pe un aeroport din Moscova, la revenirea în ţară după ce a fost tratat în Germania în urma tentativei de asasinare cu agentul neurotoxic Noviciok, din august anul trecut.
Disidentul, contestatar fervent al lui Putin
Disidentul, cel mai marcant critic din Rusia al preşedintelui Vladimir Putin, a denunţat ca motivate politic acuzaţiile de fraudă datând din 2014 pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi jumătate, verdict criticat de altfel şi pe plan internaţional.
Serviciile penitenciare ruse au anunţat la 19 aprilie că au decis să-l transfere pe Navalnîi, care era de trei săptămâni în greva foamei, la un spital pentru deţinuţi, apreciind că starea sa de sănătate este „satisfăcătoare”. Potrivit aceleiaşi surse, „cu acordul pacientului, i s-a prescris o terapie pe bază de vitamine”.
Navalnîi anunţase la 31 martie că încetează să mai mănânce în semn de protest pentru că i se refuză accesul la un medic din afara închisorii, în care să aibă încredere şi care să-l trateze pentru dureri acute de spate.