Putin nu a suportat ideea că Aleksei Navalnîi ar fi putut fi eliberat. Liderul Rusiei ar fi ordonat asasinarea opozantului rus. O serie de acuzații dure au fost lansate împotriva Kremlinului și indică că existau negocieri pentru un schimb de prizonieri.
Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, era aproape de a fi eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri. Acestă dezvăluire a fost făcută de Maria Pevcikh, președinta Fundației Anticorupție pe care acesta a înființat-o.
Maria Pevcikh susține că a primit confirmarea că negocierile pentru acest schimb erau în etapa finală în seara zilei de 15 februarie. Ea explică că Aleksei Navalnîi a fost ucis cu o zi mai târziu. Motivul ar fi fost legat de faptul că Vladimir Putin nu ar fi putut accepta gândul că acesta ar putea fi eliberat.
Negocieri pentru eliberarea lui Aleksei Navalnîi
Într-un videoclip postat pe YouTube, Maria Pevcikh a dat detalii despre discuțiile privind schimbul lui Aleksei Navalnîi și a altor doi cetățeni americani. Numele acestor două persoane nu au fost divulgate. În esență, era vorba de eliberarea lui Vadim Krasikov, un asasin plătit al serviciului de securitate rus (FSB).
El se afla în închisoare în Germania. Negocierile în acest sens erau în etapa finală în momentul decesului său. Navalnîi, în vârstă de 47 de ani. El a decedat într-o colonie penală din Siberia pe 16 februarie.
Putin ar fi dat ordinul de a-l ucide pe adversarul său
Kremlinul a respins orice implicare a Rusiei în decesul lui Navalnîi. Cu toate acestea, Maria Pevcikh afirmă că Putin ar fi dat ordinul de a-l ucide.
Certificatul de deces al lui Navalnîi indică, totuși, că moartea sa a survenit din cauze naturale. Pevcikh nu a dezvăluit identitatea celor doi cetățeni americani implicați în presupusul schimb cu Navalnîi. De-a lungul timpului, SUA au exprimat în mod repetat eforturile de a elibera pe Evan Gershkovich, corespondent la Wall Street Journal, și pe Paul Whelan, fost pușcaș marin american.
„Aleksei Navalnîi ar fi putut să stea în acest scaun chiar acum, chiar astăzi. Nu este o figură de stil, s-ar fi putut și ar fi trebuit să se întâmple.
Navalnîi ar fi trebuit să iasă în următoarele câteva zile, pentru că aveam o hotărâre cu privire la schimbul său.
La începutul lunii februarie, lui Putin i s-a propus să îl schimbe pe ucigaș, ofițerul FSB Vadim Krasikov, care ispășește o pedeapsă pentru o crimă la Berlin, cu doi cetățeni americani și cu Aleksei Navalnîi”, a spus acesta.
Maria Pevcikh susține că erau discuții pentru un schimb de prizonieri
Maria Pevcikh a afirmat că a primit confirmarea că negocierile pentru un schimb de prizonieri erau în faza finală în seara zilei de 15 februarie. Ea a declarat că Aleksei Navalnîi a fost ucis a doua zi. Ea a susținut că Vladimir Putin nu ar fi suportat ideea eliberării acestuia.
Pevcikh a dezvăluit că echipa lui Navalnîi a lucrat încă de la începutul războiului din Ucraina la un plan pentru a-l scoate din Rusia. Aceasta era parte a unui schimb care implica „spioni ruși în schimbul unor prizonieri politici”.