Alertă alimentară în România! Produsul care a fost urgent retras de la raft. Nu îl consumați sub nicio formă

Un produs vizat de o alertă europeană privind siguranța alimentară a fost retras de pe rafturile magazinelor. Cu toate acestea, înainte ca acest lucru să se întâmple acesta a ajuns pe rafturile magazinelor și a fost cumpărat. Nu-l consumați dacă-l aveți acasă pentru că prezintă un risc pentru sănătate și returnați-l la magazin!

Persoanele care au achiziţionat biscuiţii Crackers susan 150g, marca Croco, sunt anunţate să nu consume aceste produsele ci să le distrugă sau să le aducă în magazinele de unde le-au cumpărat, întrucât s-a detectat prezenţa peste limite a oxidului de etilenă în seminţele de susan, folosite ca ingredient la fabricarea produsului, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), conform Agerpres.

„În urma unei alerte europene privind conţinutul peste limita admisă a oxidului de etilenă în seminţele de susan folosite la fabricarea produsului Crackers susan 150g, Croco iniţiază o rechemare a produsului. Este vorba despre loturile care au următoarele caracteristici: denumire produs – Croco Biscuiţi Crackers Susan 150g, marcă – Croco, Cod de bare al produsului – 5941194002959, prezentare – punga 150g, Lot Produs L001051120, data fabricaţiei 05.11.2020, data expirare 02.08.2021. Produsele care poartă datele limită de consum menţionate mai sus vor fi retrase de la comercializare şi vor fi distruse”, se arată în anunţul retailerului Auchan, publicat pe site-ul ANSVSA.

Unele produse au ajuns însă pe rafturile magazinelor

Cu toate acestea, unele dintre aceste produse au fost comercializate înainte de de iniţierea măsurii de retragere, iar retailerul recomandă persoanelor ce deţin aceste produse să nu le consume şi să le aducă înapoi la magazin, unde vor fi rambursate.

Oxidul de etilenă poate prezenta un risc potenţial pentru sănătate în caz de consum repetat, pe termen lung.

Pentru orice informaţii suplimentare se poate apela Serviciul Clienţi Auchan, la numărul 021/9141 sau la adresa de e-mail contact@auchan.ro.

Postarea a fost făcută în data de 14 decembrie şi este activă până la data de 10 ianuarie 2021.