Alertă alimentară în România! Nu mai consuma această carne. Contaminare cu Salmonella

Carne de pui

SURSA FOTO: Dreamstime

În urma unui control efectuat de ANPC la depozitele unui lanț de magazine, au fost descoperite mai multe produse infectate cu Salmonella. Este vorba despre produse din carne de pasăre.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut publică miercuri o descoperire alarmantă în legătură cu mai multe produse de pasăre comercializate la Penny. Comisarii ANPC au anunțat că Salmonella a fost identificată în aceste produse, ceea ce reprezintă un pericol pentru sănătatea publică.

Produse de pasăre infectate cu Salmonella la Penny

Reprezentanții ANPC au comunicat că, în urmă cu aproximativ o săptămână, comisarii CRPC București Ilfov au efectuat controale la depozitul și punctele de lucru ale societății Rewe Romania S.A. (Penny), având suspiciunea infestării unor produse de pasăre cu Salmonella.

Probele prelevate din loturi de piept de pui cu os și piele (lot 1041203), ficat de pui Hanul Boieresc (lot 1041203) și pui grill Hanul Boieresc (lot 1041103 şi lot 1041203), fabricate de S.C. Vanbet S.R.L. din Strâmtura Mitoc, comuna Banca, județul Vrancea, au confirmat prezența acestei bacterii patogene prin examene microbiologice efectuate în laborator.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a subliniat importanța transparenței în această situație, chiar dacă unele asociații patronale au ridicat întrebări privind menționarea numelui produsului și a producătorului. Constantinescu a afirmat că interesul consumatorilor trebuie să primeze și că transparența este esențială, chiar dacă poate afecta anumite interese financiare.

„Mă întreb dacă, şi în această situaţie, facem rău menţionând numele produsului şi al producătorului, aşa cum se plâng unele asociaţii patronale. Mă bucur totodată că reuşim să ajutăm Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, desfăşurând în continuare acţiuni pe care aceştia le contestă.

Pot înţelege că atât unii, cât şi alţii, nu s-au obişnuit încă cu ideea de transparenţă, chiar dacă aceasta, în unele situaţii, afectează anumite interese financiare, pe care, în opinia mea, le consider meschine în raport cu interesul consumatorilor”, a declarat acesta.

Produse suspecte au fost retrase de la raft și la LIDL

Săptămâna trecută și LIDL a retras un produs de la rafturi după ce producătorul a semnalat suspiciuni că ar fi contaminat cu Salmonella. Era vorba despre un lot de Nuggets cu pui. Clienții care l-au cumpărat li s-a transmis să nu-l consume și erau îndemnați să-l returneze.

Producătorul GEKA a rechemat preventiv produsul „Culinea Nuggets cu pui 500 g” cu termenul de valabilitate 03.02.2025, din lotul cu numărul ED03.02.2024 049502204845, din motive de suspiciune de prezență a bacteriei Salmonella, potrivit anunțului postat pe site-ul Autorității Naționale Sanitară Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Salmonella este cunoscută pentru capacitatea sa de a declanșa boli gastrointestinale severe, mai ales la grupurile vulnerabile precum tinerii, bătrânii, gravidele și persoanele imunodeprimate.

SURSA FOTO: ANSVSA