Deși suntem de abia la începutul lunii iulie, temperaturile sunt mai instabile ca niciodată. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă în următoarele două zile.
Potrivit datelor publicate de ANM, cea mai mare parte a ţării se va afla, în următoarele trei zile, sub o informare de instabilitate atmosferică şi disconfort termic.
Astfel, în intervalul 6 iulie, ora 10:00 – 8 iulie, ora 10:00, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse cu caracter torenţial, grindină şi vijelii.
De asemenea, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.
Totodată, pe parcursul zilelor menționate, mai ales în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge 33 – 36 de grade Celsius.
ANM a mai precizat că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza datele analizate.
Cum va fi vremea în Capitală
În Capitală, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza şi noaptea, când va creşte probabilitatea pentru ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului.
În ceea ce privește temperatura maximă, aceasta se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 20…22 de grade.