Este alertă ANSVSA. după ce un nou lot de banane din Ecuador a fost retras din magazinele din cauza pesticidelor peste limita admisă de autoritățile naționale.
Magazinele din România retrag de la vânzare un lot de banane din Ecuador cauza rezidurilor de pesticide, arată o alertă ANSVSA. Astfel, cei care au cumpărat bananele respective sunt sfătuiți să nu le consume, să le distrugă sau să le returneze la magazin.
Fructe din Ecuador, retrase de la vânzare
Potrivit ANSVSA, este vorba despre banane ce provin din Ecuador, vândute în perioada 18 – 29 martie 2022.
„Vă informăm ca urmare a depășirii valorilor admise de reziduuri de pesticide (CLORPIRIFOS) Yellow Fresh Fruits SRL a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a articolului menționat mai jos. Motivul rechemării: depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (CLORPIRIFOS)”, transmite ANSVSA.
Este vorba despre lotul 20220968105720018267P. Persoanele care au cumpărat banane din acest lot sunt sfătuite să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze la magazin până pe 14 aprilie, urmând să le fie restituită contravaloarea lor în baza bonului fiscal.
Un alt lot de banane a fost retras la final de martie
De asemenea, un alt lot de banane a fost retras în 25 martie. Sursa citată precizează că un lanț de magazine a retras de la vânzare un lot de banane din cauza reziduurilor de pesticide. Este vorba despre banane din Ecuador, lot 1101, care au depășit valorile admise de reziduri de pesticide.
„Vă informăm ca urmare a depășirii valorilor admise de reziduuri de pesticide (CLORPIRIFOS) Yellow Fresh Fruits SRL a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a articolului menționat mai jos. Motivul rechemării: depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (CLORPIRIFOS)”, informează ANSVSA.
Sursa citată mai precizează că produsele au fost vândute din 13 până pe 17 martie. În ceea ce privește situația clienților care le-au achiziționat deja, aceștia ar trebui să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze până la 1 aprilie 2022, pentru a putea primi banii înapoi.
„Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus, comercializate în perioada 13.03.2022 – 17.03.2022, să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze în magazinele Kaufland până pe data de 01.04.2022, urmând să le fie restituită contravaloarea lor (în baza bonului fiscal)”, arată aceeași sursă.