Discuţia pe tema supraaccizei la carburanţi continuă, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la Antena 3, menţionând că va aborda tema cu premierul pentru a vedea momentul când ar putea fi luată o decizie.
„Cu acciza aceasta la combustibil este o discuţie în continuare. O să-i spun şi doamnei prim-ministru pentru a vedea exact forma cea mai bună, perioada sau momentul cel mai bun pentru ca o astfel de decizie să fie şi ea dusă. Ştiţi foarte bine că sunt o persoană, unii ar spune nu neapărat liberal, liberală în gândire, în sensul că oricât ar încerca unii şi alţii să-mi pună în cârcă taxe, impozite, adoptări contra mediului de afaceri, nu o să reuşească pentru că totuşi mediul de afaceri are o altă abordare şi o altă percepţie”, a declarat Eugen Teodorovici.
De asemenea, el a afirmat că OUG 114 nu poate să-i fie pusă „în cârcă”.
Ministerul Finanţelor declara, la începutul lunii septembrie din 2018, la postul public de televiziune, că va realiza o analiză şi, până la finele anului urma să facă o propunere la nivelul Guvernului referitoare la supraaciza pe carburanţi, lăsând să se înţeleagă faptul că ar fi în favoarea eliminării taxei.