Preţurile de consum au crescut cu 0,46% în mai 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 3,22% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), în timp ce rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 5,24%, a mărfurilor nealimentare cu 3,27% şi a serviciilor cu 4,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică date luni publicităţii.
În aprilie, preţurile de consum au urcat cu 0,61% faţă de martie, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 4,1%. „Preţurile de consum în luna mai 2019 comparativ cu luna mai 2018 au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2018 – mai 2019) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2017 – mai 2018), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%”, se arată în comunicatul INS.
Banca Naţională a României (BNR) a majorat, la jumătatea lunii mai, la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020. BNR estima, în februarie 2019, o inflaţie de 3% pentru finalul acestui an, respectiv de 3,1% pentru 2020. La rândul ei, Comisia Europeană a prognozat că rata inflaţiei în România ar urma să se situeze la 3,6% în 2019 şi la 3% în 2020, potrivit previziunilor economice de primăvară publicate pe 7 mai.