Execuția bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 14,6 miliarde lei, respectiv 1,54% din PIB, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice. Aceasta reprezintă mai mult decât o dublare față de deficitul din primele opt luni ale anului trecut, când era de 6,5 miliarde lei.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 182,4 miliarde lei, reprezentând 19,3% din PIB, sunt cu 13,7% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent. Se înregistrează creșteri față de anul precedent în cazul încasărilor din contribuțiile de asigurări (+37,5%) și din veniturile nefiscale (+19,8%). „Începând cu luna februarie încasările din contribuțiile sociale au fost influențate pozitiv de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului“, se precizează într-o notă a ministerului.
ANAF a îmbunătățit colectările din TVA. Astfel, acestea au crescut cu 8,6% față de realizările aceleiași perioade din 2017, ajungând la o valoare de 37 miliarde lei pe primele opt luni ale anului în curs. Veniturile din accize au fost în sumă de 18,3 miliarde lei (1,9% din PIB) cu 8,9% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 5,8% față de aceeași perioadă a anului 2017.
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 23,9% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 38,3% față de aceeași perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 8,3 miliarde lei cu 19,7% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeași perioadă.
Cheltuielile
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 196,9 miliarde lei, cu 18,0% mai mari față de aceeași perioadă din anul precedent.
Cheltuielile de personal sunt cu 25,2% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 8,9% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât și la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și la bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții bugetare.
Subvențiile sunt mai mari cu 3,9% față de aceeași perioadă a anului precedent.
Dobânzile sunt cu 21,3% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, reprezentând 1% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark.
Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 12,8%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1100 lei, de creșterea nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum și majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 12,8 miliarde lei, cu 22,5% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.