Premierul nu se dezminte. A luat o decizie care va provoca un adevărat cutremur. A cerut suspendarea parlamentului. Boris Johnson face apel către regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord sa suspende sedintele Parlamentului.

Johnson ii va solicita reginei sa faca acest lucru la doar cateva zile dupa ce membrii Parlamentului se intorc la munca, adica in luna septembrie, si cu doar cateva saptamani inainte de 31 octombrie – data la care UK ar trebui sa iasa din Uniunea Europeana. Asta inseamna ca va fi putin probabil ca parlamentarii sa aiba timp sa adopte legi care l-ar putea opri pe Boris Johnson sa scoata Marea Britanie din UE fara un acord.

Camera Comunelor ar urma sa-si reia sesiunea incepand cu 3 septembrie, iar Guvernul ar putea cere suspendarea sedintelor din 10 septembrie, anunță BBC.

Conform sursei citate, doar cativa ministri stiau despre acest plan inainte de a fi anuntat. Johnson a afirmat ca vrea ca Marea Britanie sa iasa din Uniune, pe 31 octombrie, cu un acord, insa merge pe principiul „do or die”, asa ca este dispus sa scoata Regatul Unit si fara un acord, doar ca sa respecte acest termen.

Aceasta decizie a determinat mai multi parlamentari din opozitie sa se reuneasca pentru a incerca sa blocheze un posibil „no deal”, iar marti au anuntat ca intentioneaza sa foloseasca procesul parlamentar pentru a face acest lucru. Dar daca Parlamentul este suspendat pe 10 septembrie, asta inseamna ca nu vor avea decat cateva zile la dispozitie sa incerce o schimbare, conform sursei citate.

Insa o sursa guvernamentala a aparat decizia: „Este momentul ca un nou Guvern si noi parlamentari sa decida planul pentru Marea Britanie dupa iesirea din Uniunea Europeana”.