Alertă Cod Roșu de inundații în România! Cum va fi vremea în weekend conform meteorologilor! Prognoza meteo ANM
Râurile din bazinul hidrografic Prut, în amonte de Acumularea Stânca Costeşti, din judeţul Botoşani, vor rămâne sub avertizare Cod roşu de inundaţii până sâmbătă la miezul nopţii, în timp ce alte 27 de râuri şi afluenţii mici ai Dunării, aferenţi sectorului amonte S.H. Drobeta Tr. Severin, se vor afla sub alerte de Cod galben şi Cod portocaliu de viituri în acelaşi interval, informează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Potrivit hidrologilor, până la ora 00:00, pe durata Codului roşu, sunt prognozate viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râul Prut – sector amonte Acumularea Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).
Alertă Cod Roșu de inundații în România! Cum va fi vremea în weekend conform meteorologilor! Prognoza meteo ANM
De asemenea, pe fondul avertizărilor hidrologice Cod galben şi Cod portocaliu vor mai fi afectate următoarele bazine hidrografice de pe raza a 29 de judeţe: Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Ier, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Drobeta Tr. Severin, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş şi Siret.
Alertă Cod Roșu de inundații în România! Cum va fi vremea în weekend conform meteorologilor! Prognoza meteo ANM
Avertizările au fost transmise de INHGA către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. şi Administraţiile Bazinale de Apă Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău – Ialomiţa, Siret, Prut-Bârlad şi Dobrogea-Litoral.
Prognoza meteo de weekend
Prognoza meteo sâmbătă
Vremea va fi caldă, local călduroasă după-amiaza. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza și seara, când vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil vijelii. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere în zonele montane și în regiunile nord-vestice și nordice. Izolat se va semnala grindină. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiunile intramontane şi 22 de grade în nordul litoralului.
Alertă Cod Roșu de inundații în România! Cum va fi vremea în weekend conform meteorologilor! Prognoza meteo ANM
Vremea în București sâmbătă va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 32 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
Alertă Cod Roșu de inundații în România! Cum va fi vremea în weekend conform meteorologilor! Prognoza meteo ANM
Prognoza meteo ANM duminică
Vremea va deveni călduroasă în majoritatea regiunilor, iar mai ales la câmpie, pe arii restrânse disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități, îndeosebi în Câmpia de Vest. În nord-vestul, nordul, nord-estul și centrul țării, precum şi în zonele montane şi submontane vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe spații mici vijelii și grindină. Ploile vor avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 și 23 de grade.
Vremea în București va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.
Alertă Cod Roșu de inundații în România! Cum va fi vremea în weekend conform meteorologilor! Prognoza meteo ANM