Aflate la un pas de război cu Iranul, Statele Unite mai primesc o amenințare: de la liderul Coreei de Nord. Kim Jong-Un și propus să atace continentul nord-american cu focoase nucleare montate pe submarine.
Cel puțin asta a sugerat la ultima ședință a partidului unic de la Phenian. Statele Unite au parte și de o veste bună: Kim Jong-Un încă nu are submarine. Specialiștii nord-coreeni lucrează la două prototipuri de submarine, dar acestea nu vor fi gata mai devreme de 2022. Astfel că Trump să poate concentra în continuare pe zona Orientului Mijlociu.
Surse de la Phenian afirmă că liderul nord-coreean vrea să îşi mute arsenalul nuclear pe submarine.
Potrivit DailyNK, Kim Jong-Un a sugerat la cel mai recent congres al partidului că va instala focoasele nucleare pe rachete balistice lansate de pe submarine. Specialiştii militari nord-coreeni dezvoltă în acest momoment prototipul unui submarin care ar putea rezista în imersiune chiar şi 2 săptămâni, dar şi un suvmarin nuclear de 3000 de tone care să poată fi dotat cu rachete Polaris.
Ambele modele ar trebui să fie gata până în 2022. În acelaşi timp, nord-coreeni au testat deja mai multe tipuri de rachete care pot fi lansate de pe submarine.
Plângerile unui dictator
Surse de la Phenian afirmă că scopul final este acela de a putea ataca continentul nord-american.
Kim Jong Un a declarat săptămâna aceasta că nu mai există motive a Phenianul să respecte moratoriul asupra testelor cu rachete balistice intercontinentale şi arme nucleare şi a anunţat că o “nouă armă strategică” va fi prezentată în viitorul apropiat.
Liderul nord-coreean s-a plâns că Statele Unite au continuat exerciţiile militare comune cu Coreea de Sud, s-au dotat cu arme de ultimă generaţie şi au impus sancţiuni. În decembrie Coreea de Nord a avertizat Washingtonul în legătură cu un posibil “cadou de Crăciun”, după expirarea, la sfârşitului anului 2019, a termenului acordat de Phenian Statelor Unite pentru a face concesii în cadrul discuţiilor privind denuclearizarea.