Anunț important al companiei americane Apple care a decis să-şi închidă toate magazinele fizice din Italia, din cauza temerilor legate de coronavirus. În această țară doar magazinele alimentare și farmaciile mai sunt deschise publicului.
Potrivit companiei, 17 magazine fizice operează Apple în Italia. De joi, absolut toate sunt închise şi vor rămâne închise până se va anunţa altă decizie, în funcţie de evoluţia pandemiei de COVID-19.
Compania americană nu poate oferi o dată estimată pentru redeschiderea magazinelor, însă spune că urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei şi se va adapta în funcţie de evenimente. În acelaşi timp, Apple aminteşte că serviciile de suport online şi prin telefon funcţionează la nivel obişnuit.
Apple şi-a închis şi cele 42 de magazine din China, când răspândirea virusului era foarte mare. Între timp, cele mai multe magazine Apple din China au fost redeschise. Italia este una dintre ţările cel mai afectate de coronavirus. Aici, numărul deceselor provocate de virus a depăşit deja 800. Toate magazinele din Italia au fost închise, cu excepţia farmaciilor şi a celor alimentare.