Gara Constanţa a fost evacuată, joi dimineaţa, în urma unui apel primit la 112 privind existenţa unui bagaj suspect pe peron. Alerta s-a încheiat la scurt timp după ce pirotehniştii au descoperit că bagajul abandonat într-un tren era plin cu haine.
Potrivit şefului Poliţiei Municipiului Constanţa, comisar şef Tudorel Dogaru, alarma a fost făcută prin Serviciul 112 de către personalul trenului de persoane 1 581 sosit de la Bucureşti, la ora 09,30.
"Un controlor de bilete a anunţat că a găsit un bagaj abandonat după ce pasagerii au coborât la Constanţa şi astfel toate serviciile implicate în astfel de situaţii de urgenţă s-au mobilizat şi au reacţionat prompt", a declarat Dogaru.
Şeful Poliţiei Municipale a mai afirmat că în timpul verificărilor făcute în incinta gării au mai fost descoperite alte trei genţi cu haine.
"Un bagaj a fost descoperit pe peronul Liniei 1 şi alte două genţi cu haine au fost găsite abandonate în grupul sanitar din pasajul subteran, bagajele fiind probabil părăsite în timpul evacuării de urgenţă a gării de către jandarmi, a conchis Tudorel Dogaru. AGERPRES