UPDATE

Autoritățile s-au mobilizat și au ajuns la nunta lui George Simion după anunțul privind amenințarea cu bombă. Deși echipaje de la IPJ Vâlcea au ajuns la Măciuca, acestea neagă că la fața locului ar fi vreo urgență.

La rândul său, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a anunțat că a fost sesizat cu privire la faptul că, în incinta unui eveniment privat, desfășurat în localitatea Măciuca, a fost amplasată o bombă. Verificările au loc chiar în aceste momente.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Alertă la nunta lui George Simion. Un mesaj transmis de un destinatar anonim anunță o amenințare cu bombă la marele eveniment care are loc sâmbătă, 27 august.

Mesajul este semnat de Simionnunta și a fost trimis sâmbătă, în jurul orei 11:20, la mai multe redacții mass-media din România. Totodată și oamenii legii au primit același mesaj de avertizare în urmă cu doar câteva momente.

În ceea ce privește motivele invocate de destinatar, acesta îl acuză pe George Simion că s-ar distra din banii primiți din partea Rusiei. Totodată, destinatarul anonim avertizează că ziua de sâmbătă va fi una ”memorabilă pentru toată lumea”.

Alertă cu bomba la nunta lui George Simion

„Azi explodăm o bombă la nunta lui George Simion la Hotel Forest. Știm bine că Simion se distrează din bani ruseşti azi la Oveselu. Această zi va fi memorabilă pentru toată lumea!”, se arată în mesaj.

Menționăm faptul că nunta lui George Simion cu Ilinca Munteanu va începe oficial la ora 14.00. Sunt așteptați peste 10.000 de oameni la marele eveniment.

Liderul AUR a pus toate detaliile la punct și a publicat și un program al nunții. Astfel, cununia religioasă a avut loc la ora 12.00,  în bisericuţa de lemn construită lângă Pensiunea Forest Retreat and Spa.

Aproape 10.000 de oameni sunt așteptați la nunta lui George Simion

Totodată, oaspeții se vor putea bucura de plimbări cu balonul cald, ateliere, mâncare și nu numai.

„O să fie circa 10 mii de participanţi, îi aşteptăm pe toţi, ne-am pregătit cu mămăliguţă şi brânză, avem si mămăliguţă cu saramale. Vom avea ateliere de păpuşi, vom avea animatori şi un tobogan foarte mare. Avem şi meşteşugari şi un spectacol cu daci si romani, spectacol ecvestru. O să avem şi un balon cu aer cald pentru cei care nu vor sa margă până în Cappadocia să vada lumea de sus”, declara liderul AUR la Antena 3.

Pentru a avea acces la nuntă, invitații trebuie să aibă brățara de acces. Înscrierile pentru participarea la eveniment au fost făcute pe site-ul liderului AUR în ultimele săptămâni. Totodată, George Simion a fost cel care s-a ocupat și de transportul persoanelor din mai multe județe ale țării.