Alertă de ultimă oră în România. S-a întâmplat chiar vineri dimineață pe Aeroportul Otopeni. Cineva a anunțat că o bombă s-ar afla la bordul unei aeronave. Oamenii legii sunt deja în alertă și se fac verificări riguroase.
UPDATE
Informații de ultimă oră de la CNAB în urma verificărilor făcute după alerta cu bombă de la Aeroportul Otopeni. Sursa citată anunță că toate verificările efectuate de către instituțiile abilitate ale statului s-au încheiat și s-a constatat că amenințarea cu bombă a fost falsă.
În ceea ce privește situația pasagerilor, aceștia urmează să fie îmbarcați iar aeronava Lufthansa, cu destinația Munchen, va decola în cel mai scurt timp.
Menționăm faptul că, până la momentul actual, aeronava a fost parcată la o poziție izolată în vederea derulării, de către instituțiile abilitate ale statului, a procedurilor specifice de intervenție în cazul unei amenințări cu bombă.
UPDATE:
Compania Națională Aeroporturi București informează că aeronava aparține companiei aeriene Lufthansa, și urma să decoleze de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Zborul LH 1655 cu destinația Munchen era programat la ora 6:00 și avea la bord 130 de pasageri.
Aeronava a fost parcată la o poziție izolată în vederea derulării, de către instituțiile abilitate ale statului, a procedurilor specifice de intervenție în cazul unei amenințări cu bombă, acestea fiind încă în curs. Pasagerii au fost debarcați și s-a procedat la verificările care se impun în aceste situații, în prezent aceștia fiind grupați în zona de îmbarcare a terminalului.
Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București se derulează în condiții normale și nu se înregistrează perturbări, mai precizează CNAB.
Știre inițială
Alertă cum bombă la Aeroportul Otopeni din București, după ce o persoană a sunat la 112 și a anunțat că la bordul unei aeronave care urma să decoleze la ora 06.00 s-ar afla o bombă.
Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva momente, de către SRI. Potrivit sursei citate, în acest sens, s-a constituit o celulă de criză la nivelul Aeroportului Internațional Henry Coandă București.
Totodată, fiecare bagaj în parte este verificat, iar pasagerii din aeronavă au fost și ei evacuați, avertizează sursa citată.
Alertă pe Aeroportul Otopeni
„În urmă unui apel anonim la 112 care amenința că la bordul unei aeronave care trebuia să decoleze la ora 06.00 se află o bombă, s-a constituit o celulă de criză la nivelul Aeroportului Internațional Henry Coandă București.
În cadrul acestei celule s-a stabilit evacuarea pasagerilor din aeronava și în acest moment pirotehniștii Brigăzii Antiteroriste din cadrul SRI efectuează cercetări”, anunță sursa citată.
Surse au declarat pentru Antena 3, că alerta cu bombă ar viza cursa București-Munchen care urma să aibă loc în cursul acestei dimineți la ora 6.00. În ceea ce privește avionul, se pare că pasagerii urmau să călătorească cu compania Lufthansa.
Menționăm faptul că o situație similară s-a produs în urmă cu o lună. Pe 20 martie, o altă alertă cu bombă a avut loc la o aeronavă Wizz Iar, care opera o cursă pe ruta Kutaisi (Georgia) – Varşovia.
Eveniment similar în Polonia
Se pare că aparatul de zbor a fost escortat până la ieşirea din spaţiul aerian românesc de avioane de vânătoare ale Forţelor Aeriene Române, informează boardingpass.ro.
Sursa citată mai scria atunci că în noaptea de 19 martie, în momentul în care s-ar fi aflat în spaţiul aerian românesc, piloţii ar fi informat controlorii de trafic aerian despre o alertă cu bombă.
Ulterior, Ministerul Apărării din Ungaria a anunțat că aeronava a fost escortată până la la ieşirea din spaţiul aerian românesc de avioane de vânătoare ale Forţelor Aeriene Române. După aterizare, însă, autorităţile poloneze au verificat pasagerii, bagajele acestora şi aparatul de zbor, însă a fost neclar dacă au fost găsite dispozitive explozive în avion sau nu.