Cotația euro este la cel mai înalt nivel din ultimele 7 luni, un curs mai slab al monedei naționale față de euro fiind înregistrat pe 7 iunie, atunci când un euro costa 4,5535 de lei.
Un euro se tranzacţionează astăzi pe piaţa interbancară cu peste 4,54 de lei, existând pericolul ca astăzi BNR să stabilească cel mai mare curs din ultimii doi ani.
Voinea: Deprecierea leului în raport cu euro este una mai degrabă simbolică
Deprecierea monedei naţionale faţă de euro este una mai degrabă simbolică şi am încredere într-un curs stabil în acest an, a afirmat, ieri, la un post de televiziune la, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, după ce euroa s-a apreciat ieri până la 4,5290 lei, cel mai scăzut nivel al leului din 20 iunie 2013 până în prezent.
‘Deprecierea leului faţă de euro este una mai degrabă simbolică. Eu am încredere într-un curs stabil şi anul acesta. Bugetul este construit pe un curs de 4,45 lei/euro. Dacă investitorii ar miza pe deprecierea semnificativă a leului, atunci când împrumută statul în lei i-ar cere nişte dobânzi mai mari şi pe termen lung, şi pe termen scurt’, a spus Voinea.
Leul şi-a reluat joi deprecierea în faţa monedei unice europene, Banca Naţională a României anunţând un curs de 4,5290 lei/euro, în creştere cu 3,11 bani (0,69%) faţă de şedinţa anterioară, când euro valora 4,4979 lei/euro.
Cotaţia monedei naţionale de joi este este cea mai slabă începând din 20 iunie 2013, când cursul BNR a fost de 4,5340 lei/euro.