Potrivit agenţiei de meteorologie nipone, cutremurul de pământ s-a produs duminică la 3.54 ora locală (sâmbătă 18.54 GMT). Epicentrul său a fost localizat în largul coastei prefecturii Fukushima (nord-est de Tokyo) şi la o adâncime de 40 de kilometri.
Nicio alertă la tsunami nu a fost declanşată şi primele informaţii nu anunţă victime sau pagube.
Autorităţile nu au raportat nicio problemă specială la centrala nucleară de la Fukushima, foarte avariată de cutremurul şi tsunami de la 11 martie, care i-au slăbit structurile rezistente la cutremure.
Cutremurul de magnitudine 9 produs la 11 martie în largul coastelor de nord-est ale Japoniei a fost urmat de un tsunami gigant ce a făcut peste 20.000 de morţi şi dispăruţi, potrivit celui mai recent bilanţ.
Sursa: Agerpres