Scandalul în care este implicat ministrul Transporturilor Răzvan Cuc ia amploare. Acuzat de directorul demis al companiei aeriene, Mădălina Mezei, că a încercat să oprească anumite avioane la sol în ziua moțiunii de cenzură, Cuc este pe cale să afle și decizia premierului demis Viorica Dăncilă în ceea ce îl privește.
Premierul demis Viorica Dăncilă a afirmat că aşteaptă rezultatele verificărilor făcute de Corpul de control la TAROM şi la Ministerul Transporturilor, precizând că a discutat cu Răzvan Cuc şi acesta a negat acuzaţiile privind o presupusă intervenţie pentru rămânerea la sol a unor avioane în ziua în care s-a votat moţiunea cenzură.
„Mâine o să am primele detalii legate de Corpul de control pe care l-am trimis atât la TAROM, cât şi la Ministerul Transporturilor. Am discutat cu domnul Cuc, a negat toate aceste lucruri legate de avioane, de întârziere, de rămânerea la sol. Nu aş vrea să mă implic, dar eu cred că acest lucru nu se putea. Gândiţi-vă că, dacă se întârzia zece minute, era de vină premierul şi nu cred eu că domnul Cuc ar fi luat o decizie care m-ar fi pus pe mine, în primul rând, într-o situaţie neplăcută”, a spus Dăncilă, duminică, după ce a făcut o vizită la Serele expoziţionale din Parcul Drumul Taberei.
Întrebată dacă este de acord cu propunerea de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă în acest caz, Dăncilă a răspuns că nu are nimic împotrivă.
„Nu am nimic împotrivă, este dreptul lor să depună această cerere. Eu, încă, prim-ministru interimar, vreau să văd rezultatele controlului făcut de către Corpul de control al primului-ministru”, a adăugat ea.
Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a declarat miercuri că, potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei, Mădălina Mezei, a fost demisă la începutul acestei săptămâni deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti.
Ulterior, potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, Mezei a confirmat acest lucru, precizând, totodată, că i-ar fi spus ministrului că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.
TAROM a informat, joi, că revocarea din funcţia de director general interimar a Mădălinei Mezei s-a făcut în baza unei decizii unanime a Consiliului de Administraţie al companiei, care a constatat „nerespectarea contractului de mandat”.
Potrivit unui comunicat al TAROM, Mezei a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier şi nu a prezentat nicio informare cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.
Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a scris joi seara, pe Facebook, că Mădălina Mezei ar fi trebuit să facă restructurarea TAROM nu să încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din companie.