Alertă de inundații în România. 14 județe sunt sub Cod Galben. Cât timp e valabilă atenţionarea

inundatii

SURSA FOTO: Dreamstime

O avertizare de Cod galben de inundații este valabilă luni pentru râurile din 14 județe. Hidrologii avertizează că fenomene de o intensitate mai mare se pot produce pe unele râuri mai mici.

Cod Galben de inundații pentru 14 județe

Hidrologii au emis avertizări importante pentru România, care ar putea afecta mai multe județe cu potențiale inundații. Un cod galben de inundații pentru râurile din 14 județe, avertizarea fiind valabilă de luni, ora 12:00, până la ora 24:00.

Zonele vizate includ râurile din bazinele hidrografice:

  • Someșul Mic: Județele Bihor și Cluj
  • Mureș: Județele Harghita, Mureș, Alba, Sibiu și Hunedoara
  • Arieș: Județele Alba și Cluj
  • Târnava Mică: Județele Harghita și Mureș
  • Târnava Mare: Județele Harghita, Mureș, Brașov și Sibiu
  • Olt: Județele Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea și Argeș
  • Argeș, Dâmbovița: Județele Argeș și Dâmbovița
  • Ialomița: Județele Dâmbovița și Prahova
  • Prahova, Teleajen: Județul Prahova
  • Trotuș: Județele Harghita, Bacău și Covasna

Conform avertizării de Cod Galben a INHGA (Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor), precipitațiile prognozate și propagarea acestora vor cauza scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

Fenomenele de scurgeri și viituri rapide vor avea o probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele: Alba, Harghita, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Brașov.

SURSA FOTO: INHGA

Cod Portocaliu și Galben de caniculă în mai multe județe

Pe de altă parte, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, valabilă în județele: Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Călărași, Ilfov, Municipiul București.

În aceste județe, valul de căldură va persista cu temperaturi maxime de 35-37 de grade și minime care nu vor coborî sub 20 de grade, ceea ce va menține disconfortul termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

De asemenea, ANM a emis un cod galben de caniculă pentru 12 județe, unde valul de căldură va persista, în special în Banat, Nord-vestul și nordul Olteniei, Nordul Munteniei și zona continentală a Dobrogei.

În aceste zone, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 35 de grade, menținând disconfortul termic ridicat și atingând pragul critic de 80 de unități.

Vremea, astăzi, 24 iunie, se anunță extrem de călduroasă. Disconfortul termic se menține ridicat. Aversele apar mai ales în centru, în est, în sud și la munte. Maximele pleacă de la 26 de grade în depresiuni și în Bucovina. Ele ajung la 36-37 de grade în Muntenia și în Oltenia. Vezi aici mai multe detalii.