Alertă de la ANM. Cod galben de ploi și vreme friguroasă. Care sunt zonele afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o atenţionare Cod galben de ploi abundente valabilă de sâmbătă după-amiaza până duminică seara în 27 de judeţe. Potrivit ANM, în intervalul 28 august, ora 15:00 – 29 august, ora 23:00, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei, Maramureş, Transilvania, la munte şi local în Moldova.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25 – 55 litri/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte.
Care sunt județele afectate. Alertă de la ANM de Cod galben de ploi
Judeţele marcate integral cu Cod galben sunt: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Olt, Dolj, Gorj, Caraş-Severin. Parţial se vor afla sub Cod galben de ploi şi judeţele Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Timiş, Arad şi Bihor.
De altfel, cei de la ANM anunță instabilitate atmosferică și temparaturi care vor fi, în general, destul de scăzute. Astfel, vineri 27 august, în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, vremea va fi în general instabilă şi răcoroasă.
În Banat, Crișana, Maramureș și, parțial, Oltenia, cerul va fi mai mult noros și, pe perioade scurte de timp se vor manifesta și ploi. În a doua parte a zilei, în Transilvania și în jumătatea de nord a Moldovei se vor raporta, de asemenea, averse însoțite de descărcări electrice. Pe alocuri, cantitățile de apă vor fi însemnate (15 – 35 l/mp). Meteorologii avertizează și cu privire la semnalarea condițiilor de grindină.
În restul regiunilor, temperaturile meteo vor fi mai ridicate decât în ziua anterioară. Cerul va fi noros, pentru perioade scurte de timp. Fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala în special după-masa, în Dobrogea, local și în sud-estul Munteniei. Rafalele de vânt vor fi slabe și/sau moderate. În zonele montane se pot intensifica.