„Virusul a fost depistat pe raza localităţii Micula, în judeţul Satu Mare şi a fost confirmat astăzi de autorităţile române şi Organizaţia Internaţională pentru Epizootii (OIE). Recomandăm tuturor crescătorilor de porcine să întărească măsurile de biosecuritate în ferme. Singura cale de a de preveni îmbolnăvirea animalelor este respectarea cu stricteţe a unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase”, se arată în comunicatul ACEBOP.
Iar într-un comunicat al ANSVSA se precizează: „Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a confirmat un focar de pestă porcină africană, la porci domestici, într-o gopodărie din comuna Micula, judeţul Satu Mare. Imediat ce DSVSA Satu Mare a fost notificată despre apariţia de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comuna Micula, suspicionându-se prezenţa pestei porcine africane, au fost impuse restricţii de miscare a animalelor şi au fost prelevate probe pentru analize. Ca urmare a diagnosticării bolii de către laboratorul din cadrul DSVSA Satu – Mare, în data de 10 ianuarie 2018, probele au fost expediate, în aceeaşi zi, pentru confirmare, la Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul IDSA”.
Pesta porcină africană este o boală virală, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100%. Această boală afectează speciile domestice şi sălbatice de porcine, de toate vârstele şi sexele, având o perioadă de incubaţie de 3-15 zile în mod obişnuit sau de 3-4 zile în formă sa acută.
„Una dintre problemele legate de depistarea bolii este că nu există un semn specific care să indice prezenţa bolii; chiar şi mortalitatea ridicată a animalelor reprezintă doar un indiciu că este vorba de pestă porcină africană”, a declarat dr. Mary Pană, preşedintele ACEBOP.
Virusul PPA supravieţuieşte timp de 6-10 zile în fecalele animalelor infectate, până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic şi mai mulţi ani în carnea de porc congelată.
Primul focar de pestă porcină africană a fost confirmat în România, la porcii dintr-o gopodărie de la periferia municipiului Satu Mare, iar Ancheta epidemiologică efectuată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a aratat că virusul ar fi fost introdus în ţară prin intermediul unor produse de origine animală contaminate provenite din Ucraina.
După primirea confirmării focarului de pestă porcină africană, ANSVSA notifică structurile abilitate de la nivel naţional şi structurile similare din Uniunea Europeană, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor.
De asemenea, urmează să fie convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, în vederea adoptării unei Hotărâri privind stabilirea atribuţiilor pentru ministerele cu responsabilităţi în controlul bolii, iar Comisia Europeană va adopta o decizie privind zona aflată sub restricţii şi măsurile care trebuie respectate de România, inclusiv perioada pentru care aceste restrictii vor fi aplicate. „În zonă va fi interzisă mişcarea suinelor domestice şi sălbatice, a produselor şi subproduselor, a materialului seminal, ovulelor şi embrionilor, provenite de la acestea”, se mai arată în comunicatul ACEBOP.
Odata instalată pesta porcina africană, cheltuielile sunt foarte mari, determinate de combaterea răspândirii bolii şi de pierderile producătorilor, cărora li se aplică restricţii la comerţul intracomunitar şi la export. (Mediafax)