Va fi un adevărat dezastru în mai multe județe. Specialiștii au lansat o atenționare de inundații pe mai multe râuri. Pericolul se va menține până la miezul nopții. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până la miezul nopţii pe râurile Someşul Mic şi Beliş.
Conform prognozei, pe durata zilei de marţi, până la ora 00:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, în bazinele superior şi mijlociu al râului Someşul Mic (judeţele Bihor şi Cluj).
Hidrologii menţionează că fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Beliş.
Dar asta nu e tot. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis Cod galben de furtuni în mai multe judeţe, valabil marţi după-masă.
Totul se va întâmpla în județul Caraş-Severin, zona Rusca Montană și județul Timiş, zona Tomești.
Se vor semnala : frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula 25…35 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici