O tânără s-a aruncat în fața metroului. Traficul a fost îngreunat
UPDATE 2: ISU București a trimis un comunicat de presă cu privire la evenimentul care s-ar fi putut sfârși tragic, miercuri dimineața.
„În data de 09.06.2021, ora 08.40 pompierii ISU BIF au fost solicitați să intervină la Stația de Metrou Lujerului pentru o persoana de sex feminin prinsă sub o garnitură tren, între vagoanele 4 și 5. La ora 09.07 minute femeia a fost extrasă de sub tren, preluată de un echipaj al SABIF și transportată la Spitalul Universitar. La momentul extragerii, această era inconștientă, însă respira. Pentru gestionarea situației de urgență s-a acționat cu un echipaj al Grupului Special de Salvatori, un echipaj de prim ajutor SMURD, o autospecială de descarcerare si cu o autospecială cu apă și spumă” anunță ISU București.
UPDATE 1: Noi informații au ieșit la iveală cu privire la tânăra de 20 de ani. În prezent, aceasta se află la spital, fiind în afara oricărui pericol. Salvatorii spun că aceasta a fost conștientă la momentul intervenției. Cu toate acestea, s-a deschis dosar de cercetare penală.
Traficul este în continuare îngreunat.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Miercuri dimineața, traficul de la metrou a fost perturbat de o tânără care s-a aruncat în fața metroului, la stația Lujerului. Potrivit diferitelor informații din presă, tânăra se află prinsă între vagoanele metroului, echipele de salvare încercând să o scoată. Există posibilitatea ca tânăra să fi alunecat de pe peron, între vagoane.
În acest context, Metrorex a trimis un comunicat de presă în care se precizează că accesul călătorilor în stație a fost restricționat până la remedierea situație. Este de menționat că tânăra este în viață.
„Pentru evitarea aglomerației la nivel peron, accesul călătorilor în stație a fost restricționat până la remedierea situației. De asemenea, pentru continuarea călătoriei celor deja aflați în stație, circulația a fost reorganizată în sistem pendulă între stațiile: Preciziei – Lujerului, linia 2 Eroilor 1 – Preciziei, linia 2.
Conform procedurilor aplicabile în astfel de cazuri a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD, iar instituțiile abilitate vor cerceta condițiile în care s-a produs evenimentul.
Viața are prioritate și pe această cale vă reamintim că pe parcursul călătoriei este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de către utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ”În așteptarea trenului nu staționați dincolo de banda de siguranță marcată la marginea peronului”, se mai arată în comunicat.