În timp ce relaţiile între SUA şi Turcia, ţări aliate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, au atins cel mai scăzut nivel în ultimele săptămâni, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat Washingtonul că ar putea să fie pus în situaţia să găsească ‘noi prieteni şi noi aliaţi’.
Pe acest fundal, Erdogan a avut la sfârşitul săptămânii trecute o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin, cu care a abordat probleme economice şi comerciale, precum şi criza din Siria.
Potrivit documentelor publicate săptămâna trecută de mass-media americane, un grup de avocaţi apropiaţi guvernului turc a depus o moţiune la tribunalul din Adana, cel mai apropiat oraş de baza Incirlik, pentru a cere arestarea ofiţerilor americani acuzaţi că au participat la tentativa de lovitură de stat din iulie 2016 împotriva lui Erdogan.
Avocaţii îl citează în special pe generalul Joseph Votel, comandantul forţelor aeriene americane din Orientul Mijlociu, printre responsabilii americani a căror arestare o doresc.
Ministrul american al apărării, Jim Mattis, încearcă să liniştească apele şi asigură că relaţiile dintre militarii dintre cele două ţări nu s-au schimbat.’Continuăm să acţionăm în strânsă cooperare’, a declarat el recent presei.
Dar potrivit fostului comandant al forţelor NATO, James Stavridis, situaţia este îngrijorătoare. ‘Pierderea Turciei ar fi o greşeală geopolitică monumentală’, a declarat el, luni, într-o intervenţie la canalul MSNBC. ‘Ar trebui să putem împiedica o astfel de evoluţie, dar Turcia trebuie să facă primul pas în acest stadiu’, a menţionat Stavridis.
Este o opinie împărtăşită şi de Joshua Landis, directorul Centrului de studii pentru Orientul Mijlociu (Center for Middle East Studies), conform căruia ‘Turcia va suferi cel mai mult’ de pe urma tensiunilor cu Washingtonul.’Bănuiesc puternic că Incirlik va rămâne’ deschisă, a declarat el pentru AFP. ‘Pentru Turcia, vânătoarea împotriva SUA ar fi un regres major şi nu cred că Erdogan doreşte’ aceasta, a mai spus el.
Baza Incirlik, din sudul Turciei, a fost construită de SUA în 1951, în plin Război Rece şi a avut un rol important pentru operaţiunile americane în întreaga regiune, adăpostind 50 de focoase nucleare ale forţelor de descurajare ale NATO, care asigură de decenii securitatea Turciei.
După atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, această bază a oferit cea mai mare parte a asistenţei logistice operaţiunilor NATO în Afganistan şi a fost pe larg utilizată din 2015 pentru operaţiunile coaliţiei internaţionale în Irak şi Siria.
Dar în prezent, cu o Turcie care apare din ce în ce mai instabilă, unii experţi sugerează reducerea dependenţei US Air Force de baza de la Incirlik.
‘Nu vreau să spun că ar trebui să rupem relaţiile cu Turcia, dar lucrul pe care turcii au tendinţa să-l agite cel mai uşor – accesul la baza din Incirlik – devine din ce în ce mai important’, declara recent Steven Cook, de la Consiliul pentru Relaţii Externe (Council on Foreign Relations).
De asemenea centrul de cercetare bipartit Policy Center, care încurajează compromisurile între republicani şi democraţi, a publicat pe site-ul său o hartă a regiunii cu toate alternativele posibile la baza Incirlik pentru operaţiunile americane în Orientul Mijlociu, în special bazele aeriene din Iordania şi Kuweit.
În plus, tensiunile cu SUA riscă să coste scump Turcia în privinţa programelor militare.
Congresul american a interzis Pentagonului să livreze Turciei chiar şi un avion de luptă ‘invizibil’ F-35, atât timp cât Ankara nu se angajează să pună capăt negocierilor cu Rusia pentru achiziţionarea de sisteme de apărare antiaeriană ruse S-400, despre care se presupune că nu ar putea detecta acest avion. Primele două avioane F-35, livrate la sfârşitul lunii iunie Turciei, au fost transferate la baza aeriană americană Luke, în Arizona, şi riscă astfel să nu mai ajungă în Turcia, conform presei de peste ocean.
Astfel, Ankara, partener din 2002 al consorţiului internaţional care a finanţat F-35, riscă să piardă şi un contract profitabil de 1,5 miliarde de dolari cu Pakistanul pentru vânzarea a 30 de elicoptere de atac de fabricaţie turcă T-129 ATAK.
Potrivit publicaţiei specializate Defence News, care citează responsabili militari turci, aparatul respectiv conţine piese fabricate în SUA, iar Washingtonul ar putea decide blocarea exporturilor acestora dacă relaţiile s-ar deteriora şi mai mult.
În pofida escaladării verbale, liderii turci încearcă, se pare, să nu agraveze situaţia. Casa Albă a anunţat luni că ambasadorul Turciei la Washington, Serdar Kilic, s-a întâlnit cu consilierul preşedintelui american pentru securitatea naţională, John Bolton. AGERPRES