Este alertă totală în Europa. De frica unui eventual accident nuclear în Belarus, autoritățile lituaniene iau deja măsuri de siguranță. Este fără precedent cee ace se întâmplă.
Guvernul de la Vilnius vrea să împartă populației câteva milioane de tablete de iod, chiar dacă centrala belarusă de la Astravets încă nu funcționează. Oficialii din Belarus au dat asigurări că nu există niciun pericol, însă lituanienii nu par că ar avea încredere în Minsk.
Capitala lituaniană, Vilnius, este la 45 de kilometri distanță de centrala atomică belarusă de la Astraveț. Niciun reactor nu funcționează încă, dar autoritățile lituaniene susțin că centrală nu e sigură și vor să ia deja măsuri.„Municipalitatea a cumpărat 1.000 de tablete de iod și a distribuit câte două la fiecare angajat. E normal să vrem ca angajații noștri să fie în siguranță, dar nu putem să oferim tablete fiecărui locuitor din Vilnius. E responsabilitatea guvernului central și așteptăm cât mai repede vești de la ei”, a declarat un oficial din administrația municipală.
În cazul unui accident nuclear, tabletele de iod ajută la reducerea nivelului de radiații în glanda tiroidă. Lituania vrea să împartă câteva milioane de tablete de iod – două pentru adulți și una pentru copii – celor care sunt la mai puțin de 100 de kilometri de Astravets. Costurile ajung la aproape 1 milion de euro.„Pot spune că lucrăm deja să identificăm sursele de finanțare. Am estimat că este nevoie de aproximativ 4 milioane de tablete de iod. Am găsit deja producători care pot licita și ne pot oferi un preț și condiții bune”, a declarat Algirdas Šešelgis, viceministru al Sănătății.
Măsurile vin pe fondul tensiunilor create de recenta explozie a unei rachete cu propulsie nucleară într-o bază militară rusă. Guvernul belarus a respins acuzațiile lansate de Vilnius și a anunțat că primul reactor al centralei nucleare – construită de compania rusă Atomstroiexport – va începe să producă energie electrică în această toamnă.