Ultima oră! Situația este explozivă în lumea politică din România. Potrivit unor surse se pare că negocierile pentru noul Guvern s-au blocat, cu toate că echipele celor trei partide au intrat cu zâmbetul pe buze duminică, la o nouă rundă de negocieri. Se anunță o perioadă complicată.
Negocierile dintre PNL, USR PLUS și UDMR pentru formarea noului Guvern s-au blocat ieri, din cauză că atât liberalii, cât și cei din USR PLUS insistă să obțină funcția de președinte al Camerei Deputaților, potrivit informațiilor Digi24. În aceste condiții, fiecare va merge la consultările de la Cotroceni de luni cu propria propunere de premier.
Fiecare se duce cu propriul său premier la negocieri
PNL îl propune pentru această funcție pe Florin Cîțu, iar USR PLUS, pe Dacian Cioloș.
Negocierile dintre PNL, USR PLUS și UDMR au fost reluate în această dimineață, dar au fost suspendate la scurt timp, pentru că niciuna dintre formațiuni nu a dorit să renunțe la poziția sa. În acest moment mai sunt în desfășurare doar cele legate de programul de guvernare, mai arată sursa citată.
Au ajuns totuși la un acord
Pe de altă parte, cele trei formațiuni ar fi ajuns la un acord să nu susțină traseismul politic. Inițiativa ar fi venit de la UDMR și a fost susținută de USR PLUS și acceptată de PNL. Potrivit informațiilor, USR PLUS și UDMR nu voiau să riște ca liberalii să adune alături de ei parlamentari din celelalte formațiui politice intrate în Legislativ și astfel să-și mărească ponderea de mandate.
La finalul primei zile de negocieri, liderii celor trei formaţiuni şi-au afirmat voinţa de a oferi împreună ”o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru realizarea reformelor de care are nevoie România”, însă, după prima rundă de discuții se pare că negocierile s-au blocat la capitolul cine ia șefia Camerei Deputaților.
Inițial, PNL, USR-PLUS şi UDMR au anunţat, într-un comunicat de presă comun, că negocierile în vederea conturării unei majorităţi continuă duminică după ce sâmbătă s-au înţeles pe programe, dar s-au blocat la funcţii. Disputa cea mai aprigă s-a dat pentru şefia Camerei Deputaţilor, râvnită atât de Ludovic Orban, cât şi de Dan Barna.