Ninsoare astăzi și mâine, viscol de mâine seară și apoi ger cumplit. Asta ne așteaptă în România și mai ales în zonele de sud și sud-est, inclusiv București.
Acesta este motivul pentru care peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi vor fi pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei, după cum informează Agerpres.
„La nivelul judeţelor vizate de atenţionarea meteo au fost suplimentate efectivele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă astfel încât acţiunile acestora pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo să se poată realiza în cel mai scurt timp. Peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi vor fi pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei în situaţia apariţiei unor situaţii de urgenţă provocate de vremea severă”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
Potrivit acesteia, conducerea MAI le-a cerut prefecţilor să ia măsuri pentru punerea în aplicare a planurilor de acţiune pentru sezonul rece şi să asigure că sunt pregătite mijloacele de intervenţie şi că există suficiente stocuri de materiale antiderapante şi de carburanţi.
Monica Dajbog a precizat că au fost pre-alertate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, pentru luarea tuturor măsurilor de protejare a populaţiei şi pentru asigurarea funcţionării la parametri normali a sistemelor de utilităţi publice.
„O atenţie deosebită va fi acordată persoanelor care necesită asistenţă medicală permanentă – cum sunt bolnavii care au nevoie de dializă şi gravidele -, iar unde este cazul acestea vor fi transportate preventiv în unităţi spitaliceşti”, a spus purtătorul de cuvânt al MAI.
Totodată, Dajbog a arătat că, pentru perioada cu temperaturi scăzute, autorităţile locale vor lua măsuri de asigurare a unor spaţii de cazare pentru persoanele surprinse de vremea severă.
Marţi, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă în 17 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Capitala, dar şi o informare de vreme deosebit de rece cu temperaturi de minus 10 grade Celsius pentru nordul, nord-estul şi centrul ţării.
Conform meteorologilor, miercuri, între orele 2,00 şi 20,00, în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ, şi se va depune strat de zăpadă, local, consistent. Pe arii restrânse, în special în dimineaţa zilei de miercuri, şi cu precădere în regiunile sud-estice vor fi depuneri de gheaţă.
Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 40 – 50 km/h, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55 – 75 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 de metri.
După expirarea atenţionării Cod galben va intra în vigoare o informare meteorologică de vreme deosebit de rece în toată ţara, valabilă de miercuri seara până vineri dimineaţa. Astfel, în perioada 28 noiembrie, ora 20,00, – 30 noiembrie, ora 10,00, în sud-estul teritoriului vântul va avea intensificări cu viteze de 45 – 55 km/h, temporar în jur de 60 km/h, spulberând zăpada depusă, mai ales în cursul nopţii de miercuri spre joi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de joi (29 noiembrie).
Meteorologii avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii.