ONU anunță un nou conflict la granițele României
ONU a făcut un anunț cu privire la posibila izbucnire a unui nou conflict la granița țării noastre. Organizația Națiunilor Unite cere măsuri. Noul conflict care ar putea degenera este în Kosovo.
Recent, reprezentanții ONU au transmis îngrijorarea față de atmosfera de „suspiciune reciprocă” din Kosovo. Drept urmare, Organizația cere ca un posibil conflict între Belgrad şi Pristina să fie evitat prin „măsuri de dezescaladare”. Reprezentanții celor două state nu acceptă responsabilitatea pentru deteriorarea situației.
Tensiunile Kosovo-Serbia au crescut după ce un polițist din Kosovo a fost omorât într-o ambuscadă, pe 24 septembrie. Acesta ar fi fost împușcat de către un comando paramilitar al sârbilor kosovari.
„Evenimentele majore din 24 septembrie au exacerbat un mediu de securitate care se degrada deja, marcat de o atmosferă de suspiciune reciprocă şi percepţii contradictorii, în special în nordul Kosovo”, a anunțat şefa misiunii Naţiunilor Unite în Kosovo, Caroline Ziadeh.
Anunțul a fost făcut în faţa Consiliului de Securitate. Ziadeh îndeamnă cele două state la comunicare și dialog, pentru a se putea ieși din acest impas politic care amenință regiunea. Ea insistă pe necesitatea unor „măsuri de dezescaladare, cruciale pentru a reduce tensiunile”.
Totodată, reprezentanta ONU a subliniat că își păstrează speranța pentru o evoluție pozitivă. Mai ales după ce americanii și europenii au organizat întâlniri pentru soluționarea situației, atât la Belgrad, cât și la Pristina. Ziadeh dorește, în mod special, recunoaşterea „fără întârziere sau condiţii prealabile” a asociaţiei municipalităţilor sârbe din Kosovo.
Situația a început în 2008, când Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia
Kosovo, cu o populație de 1,8 milioane de locuitori, inclusiv 120.000 de sârbi, și-a declarat independența de la Serbia în 2008. Această declarație nu a fost niciodată acceptată de Belgrad. Această chestiune rămâne deosebit de importantă pentru unii sârbi, care consideră Kosovo drept un simbol al identității lor naționale și religioase.
Premierul sârb, Ana Brnabic, a subliniat în fața Consiliului de Securitate al ONU că „Comunitatea municipalităților sârbe este un element inevitabil pe care se bazează aplicarea oricărui alt acord”. Ea a insistat asupra faptului că Pristina poartă responsabilitatea pentru evenimentele din 24 septembrie.
În orașele predominant sârbe din nordul Kosovo, alegătorii sârbi au boicotat alegerile recente, ceea ce a condus la alegerea primarilor de etnie albaneză, cu o prezență la vot sub 4%. Instalarea acestor primari a stârnit o revoltă în primăvară.
Ana Brnabic este de părere că evenimentele de acest tip sunt „consecinţa logică a domniei fricii şi terorii impuse de Pristina, în pofida apelurilor la dezescaladare din partea comunităţii internaţionale”. Ea s-a referit totodată și la o „campanie tăcută de epurare etnică”.