Demisii pe bandă rulantă în Armata Română! Au plecat mii de militari. Cifre oficiale MApN
Așadar, peste 2.000 de persoane și-au dat demisia din armată în primele 9 luni ale anului, conform unui document oficial al Ministerului Apărării Naționale.
Trebuie menționat că această cifră a fost influențată de izbucnirea războiului din Ucraina, dar și de reforma pensiilor militare, scrie profit.ro
De asemenea, acest număr este dublu față de cel înregistrat pe tot parcursul anului 2021 și de 4 ori mai mare comparativ cu situația de pe parcursul anului 2020.
„Atractivitatea profesiei militare manifestă o scădere care a dobândit accente critice în perioada recentă, în contextul de securitate extrem de instabil generat de războiul din Ucraina. Spre exemplificare, numărul tinerilor care s-au înscris la concursurile de admitere la școlile militare de maiștri militari și subofițeri s-a redus aproape la jumătate în anul 2022 față de 2021, respectiv de la aproximativ 5.700 la 2.500, în condițiile în care numărul locurilor scoase la concurs a fost sensibil egal”, este scris într-un document oficial al MApN, citat de sursa menționată.
Tinerii militari au fost determinați să părăsească sistemul din motive pecuniare
De asemenea, documentul MApN arată că tinerii militari au fost determinați să părăsească sistemul în special din motive pecuniare.
„Oferta pentru atragerea forței de muncă mult mai atractivă a mediului privat a determinat ca tinerii militari, în special ofițerii ingineri și soldații și gradații profesioniști, să părăsească sistemul militar în special din motive pecuniare. (…) Acest complex cauzal are un potențial ridicat de a afecta îndeplinirea misiunilor și obiectivelor specifice instituției militare, situație care trebuie stopată, în condițiile în care exigențele sunt sporite, sub auspiciul tensiunilor în creșter, determinate de războiul din Ucraina″, se menționează în document.
În acest context, MApN notează că soluția constă în reducerea cerințelor de studii pentru cei care vor să avanseze în cariera militară, pentru atragerea persoanelor cu șanse mai mici de a câștiga mai mult în mediul privat decât în armată, precum și în diminuarea stagiilor minime în grad pentru unele categorii de profesioniști militari.
Totodată, se are în vedere în modificarea legislației în vigoare astfel încât ofițeri în activitate să poată deveni și absolvenții anului IV ai instituțiilor civile de învățământ superior cu durată de studii mai mare de 4 ani, nu doar absolvenții cu diplomă de licență ai respectivelor instituții, scrie sursa menționată.