Grupul de la Visegrad se confruntă cu o alegere dificilă – să devină fie un monument, fie un model de cooperare regională în Europa. Acesta a fost modul în care președintele ceh Vaclav Havel a văzut viitorul acestei uniuni regionale (Republica Cehă, Ungaria, Polonia și Slovacia) în urmă cu 10 ani. Grupul, cunoscut sub numele de V4, tocmai a împlinit 30 de ani, dar nu sunt multe de sărbătorit. Mai ales dacă avem în vedere abordarea egoistă a acestuia de a aborda criza migrației sau amenințarea Ungariei și Poloniei de a impune veto bugetelor UE de teama de a fi monitorizate pentru respectarea principiilor statului de drept, scrie Viktoria Jancosekova pentru DNEVNIK.

Starea tot mai degradantă a democrației este evidențiată de marginalizarea financiară și de reglementare treptate a mass-mediei independente. Exemple recente sunt Klub Rádió în Ungaria, restricționarea independenței sistemului judiciar din Polonia și deteriorarea percepției publice a corupției în Slovacia.

Rușii par să-și piardă răbdarea

În Polonia, Havel a vorbit în 1990 despre oportunitatea unică pentru regiune de a deveni un alt pilon al democrației și libertății într-o Europă reunită. Împreună cu părinții fondatori Josef Antal și Lech Walesa, el a visat ca regiunea să dezvolte nu numai o economie puternică, ci înainte de toate instituții democratice și descentralizate și o societate civilă încrezătoare. Havel spera că, cu experinența sa de 40 de ani de comunism, regiunea ar putea juca un rol important și curajos în regiune pentru viitorul unei Europe ce nu se schimbă.

Importante evoluții sociale și politice au loc deja în statele vecine de la est ale UE. De mai bine de șase luni asistăm la actele de curaj ale societății civile din Belarus, care cer alegeri democratice. Regimul represiv al președintelui Alexander Lukașenko a arestat deja peste 30.000 de oameni și construiește noi lagăre de detenție pentru a rămâne la putere.

Rușii par să-și piardă răbdarea cu un regim similar în țara lor. Lumea democratică solicită eliberarea lui Alexei Navalnîi, principalul critic al președintelui Vladimir Putin. Este clar că încercarea de lichidare fizică a lui Navalnîi și actuala sa privare de libertate sunt rezultatul acuzațiilor sale constante de corupție extinsă și birocrație înăbușitoare sub regimul Putin, în timp ce nivelul de trai al țării scade tot mai mult.

În timp ce în august anul trecut președinții V4 au răspuns în mod adecvat la protestele din Belarus, printr-o declarație comună, de această dată nu au reușit să recunoască situația tensionată din Rusia și apelul pentru o poziție comună a UE. Întâlnirea lor (săptămâna trecută-n.red.) pe peninsula poloneză Hel a fost dedicată exclusiv pandemiei și redresării economiilor naționale. Cu toate acestea, guvernelor naționale le revine sarcina să se ocupe de impactul pandemiei care afectează regiunea.

Liniște privind Rusia

Competența președinției, în mare parte reprezentativă, se ascunde în puterea cuvintelor. Astfel, comunicatul lor comun a ratat ocazia de a transmite un mesaj că ei observă cu adevărat evoluțiile din statele vecine de la Est ale UE și că sunt de partea societății civile ruse brutal reprimate. Faptul că președinții V4 nu au comentat Rusia este o dezamăgire, dar nu o surpriză. Grupul de la Visegrad este mai degrabă divizat decât unit de provocările cu care se confruntă Europa.

Este adevărat că până acum toate țările din V4 au votat extinderea sancțiunilor impuse Rusiei pentru anexarea Crimeei, iar trupele lor sunt dislocate în țările baltice ca parte a unei misiuni NATO. Acest lucru nu înseamnă însă că V4 are o poziție unitară cu privire la Kremlin. În mod tradițional, Polonia a fost extrem de critică, în Republica Cehă, președintele Milos Zeman este remarcabil de îngăduitor cu Putin, la fel și Ungaria. După alegerile prezidențiale și parlamentare, Slovacia a trecut din nou la o atitudine de valori și principii față de Moscova.

Adoptarea unor acțiuni comune de către V4 nu este deloc de așteptat la viitoarea reuniune la nivel înalt a UE, care va lua probabil în considerare sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei. Construcția gazoductului Nord Stream 2, pentru care mulți europeni din Europa Centrală și de Est și Statele Unite insistă să fie închis, este, de asemenea, o problemă controversată pentru V4.

Finalizarea lui ar ocoli regiunea și ar provoca daune economice și geopolitice. Nu este vorba doar de o scădere accentuată a veniturilor din taxele de tranzit al gazelor către Europa de Vest; este vorba, de asemenea, de „renta geopolitică” globală pentru regiunea Europei Centrale, care se va micșora proporțional cu importanța în scădere a conductelor actuale de gaz.

Cu toate acestea, singurul critic vocal al construcției Nord Stream 2 dintre țările V4 este Polonia. Slovacia este indecisă; Republica Cehă pretinde că această problemă este irelevantă, în timp ce Ungaria menține relații privilegiate cu Rusia. Acest lucru se aplică în principal sectoarelor de gaze și energie nucleară, unde gigantul MOL cooperează cu Gazprom.

Toate acestea par să sugereze, pe de o parte, că V4 și-a atins obiectivul principal – de a integra țările în structurile euro-atlantice. Este clar că o cooperare regională strânsă a contribuit la calmarea relațiilor dintre Ungaria și Slovacia și la implementarea unui număr de proiecte regionale, în special în domeniul infrastructurii, precum și în domeniile comune ale cooperării culturale și în colaborarea între oameni.

În același timp, este un fapt că, prin poziția sa cu privire la imigrație și menținerea la standardele democratice, V4 se poziționează ca un fel de „copil rău” în mijlocul Europei. În ciuda reputației lor actuale, țările V4 nu ar trebui să renunțe la strânsa cooperare. Ele sunt o unitate regională naturală, cu o istorie comună și un patrimoniu cultural și politic comun. Cei care îndeamnă guvernele să se distanțeze de Grupul de la Visegrad în favoarea alianțelor cu „marii jucători” în interiorul și din afara UE greșesc. Acest lucru ar însemna o neînțelegere a importanței și nevoii de cooperare regională.

Cum putem face apel la țările din Balcanii de Vest să aibă curajul unei cooperări regionale eficiente dacă noi înșine, ca membri cu drepturi depline ai Alianței Euro-Atlantice, nu reușim să dăm un exemplu? Vecinii au fost întotdeauna și vor fi întotdeauna importanți. Stabilitatea regională este pilonul stabilității globale. În cele din urmă, guvernele vin și pleacă, dar țările și regiunile rămân.