Alertă în Europa! Comisia Europeană informează că ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au adoptat vineri o propunere cu privire la nouă cartografiere a celor mai afectate zone de coronavirus. În plus, au fost anunțate restricții de circulație mai dure în aceste regiuni.
Potrivit Comisiei Europene, luni au fost prezentate recomandări împotriva noilor mutații ale coronavirusului. Aceste recomandări doresc să descurajeze deplasările neesențiale între state, evitându-se închiderea totală a frontierelor.
Ursula von der Leyen a anunțat că dorește să adauge o nouă categorie pe harta sanitară europeană. Acestă nouă categorie de zone va fi categorizată drept ”roșu închis”. În aceste zone, rata incidenţei COVID este mai mare sau egală cu 500 de cazuri la 100.000 de locuitori timp de 14 zile.
Alertă în Europa! Ce măsuri se vor aplica pentru aceste zone
Președintele Comisiei Europene a precizat că, în zonele ”roșu închis” testele şi carantina se aplică inclusiv în cazul unor călătorii considerate esenţiale. Unele derogări sunt însă prevăzute, în cazul locuitorilor zonelor de frontieră şi lucrătorilor din domeniul transportului.
Trebuie menționat că se dorește evitarea scenariului din primăvară, atunci când închiderea totală a frontierelor a provocat un blocaj în circulația persoanelor dar și a mărfurilor.
Totuși, există țări care au decis închiderea anumitor granițe
Chiar dacă nu se dorește închiderea totală a granițelor, există state care au apelat la această opțiune. Portugalia le-a interzis cetățenilor săi să efectueze călătorii neesențiale timp de 15 zile.
De vineri, 29 ianuarie, Marea Britanie a decis să-și închidă granițele pentru nerezidenții care sosesc din Emiratele Arabe Unite, inclusiv din Dubai. În plus, măsura este aplicabilă și pentru cei din Rwanda și Burundi.
La finalul săptămânii trecute, Suedia anunța că își închide temporar granițele cu Norvegia, din cauza mutaţiei britanice a coronavirusului SARS-CoV-2. De asemenea, Suedia a prelungit din acelaşi motiv interdicţia de intrare pentru persoanele venite din Marea Britanie şi Danemarca.
Această mutație a determinat instituirea unui lockdown în zona capitalei norvegiene Oslo, transmite Reuters.
Luni, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că zborurile internaționale vor fi suspendate pentru a preveni intrarea în Israel a unor persoane infectate cu noile mutații ale coronavirusului.
”Cu rare excepţii, închidem ermetic spaţiul aerian pentru a preveni intrarea variantelor virusului şi de asemenea pentru a asigura o avansare rapidă în campania noastră de vaccinare”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu.