Este alertă în Irak după ce mai multe rachete Katiușa au căzut marți seara în aşa-zisa Zonă verde din Bagdad, unde se află mai multe clădiri guvernamentale şi ambasade străine.
Potrivit unei surse de securitate, au fost lansate cel puţin patru rachete, una dintre ele aterizând în apropierea ambasadei Statelor Unite ale Americii. Nu s-au înregistrat victime.
Sistemul de apărare antirachetă american C-RAM s-a declanşat imediat în urma tirurilor de rachetă.
Atac la o lună de la un armistițiu
Acestea survin la circa o lună de la un armistiţiu declarat de facţiunile irakiene favorabile Iranului.
Pe parcursul ultimului an câteva zeci de astfel de atacuri cu rachete au vizat ambasada americană şi baze irakiene care adăpostesc soldaţi americani, revendicate de grupări obscure care spun că acţionează pentru a-l alunga pe ‘ocupantul american’ din Irak, dar în spatele lor se află partide şi facţiuni armate pro-iraniene instalate în peisajul politic irakian după căderea lui Saddam Hussein în 2003.