O navă militară românească a plecat din portul Constanţa, pe data de 11 iulie, pentru a executa misiuni sub stindard NATO în Marea Neagră, până la sfârşitul lunii.
Dragorul maritim ”Locotenent Dimitrie Nicolescu”, cu un echipaj alcătuit din 78 de marinari, urmează să facă joncţiunea, în largul coastelor Bulgariei, cu navele din gruparea navală de luptă împotriva minelor SNMCMG-2 ((Standing NATO Mine Countermeasures Group)), potrivit unui comunicat al Forţelor Navale.
Gruparea navală de luptă împotriva minelor SNMCMG-2 este compusă din navele ITS „Grecale” (Italia), FS „Orion” (Franţa), ITS „Numana” (Italia) şi TCG „Enez” (Turcia).
Cele cinci nave ale SNMCMG-2, printre care şi dragorul românesc, au planificate activităţi de instruire specifice, în apele internaţionale ale Mării Negre, dar vor participa şi la Exerciţiul multinaţional „Breeze 19”, organizat de Forţele Navale Bulgare şi vor face două escale în portul Varna, prima în perioada 12-16 iulie, iar cea de-a doua în perioada 19-22 iulie.
Marina Militară Română participă la exerciţiul organizat de partenerii bulgari cu două nave, Dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” şi Fregata „Regele Ferdinand”, navă care se află sub comanda unei alte grupări navale NATO (SNMG-2), grupare ce operează în Marea Neagră în această lună.
”Contextul complicat de securitate din regiunea Mării Negre, adus în atenţia publică internaţională, mai ales, după anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, a generat luarea unor măsuri adecvate de către NATO, pentru asigurarea securităţii statelor membre ale Alianţei, riverane la Marea Neagră, precum şi pentru descurajarea activităţilor care contravin legislaţiei internaţionale cu privire la Dreptul Maritim Internaţional şi cu Dreptul Conflictelor Armate. Forţele Navale Române contribuie cu militari şi cu platforme navale de luptă la acţiunile pe care NATO şi ţările partenere din regiune le desfăşoară în bazinul vestic al Mării Negre”, precizează comunicatul Forţelor Navale.
Astfel, două nave militare româneşti, corveta „Contraamiral Eustaţiu Sebastian” şi nava purtătoare de rachete ”Lăstunul”, au plecat din portul Mangalia, la sfârşitul lunii iunie, pentru a participa la Exerciţiul multinaţional „Sea Breeze 19, organizat de forţele navale ale SUA şi al Ucrainei, în raioane maritime din largul coastelor ucrainene, iar fregata „Regele Ferdinand” a fost integrată în gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), la începutul lunii iulie, pentru o perioadă de trei săptămâni.