Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, trece prin momente critice. Contestat de opoziție, de o parte a populației și de guvernele mai multor democrații, acesta se agață de frâiele puterii și își îndeamnă armata să fie pregătită de un război împotriva SUA.
Maduro și-a îndemnat conaționalii să fie gata să-și apere patria cu arma în mână, „dacă într-o zi imperiul nord-american îndrăzneşte să atingă acest teritoriu, acest pământ sacru”.
„Uniune, coeziune, disciplină, supunere, subordonare şi loialitate maximă faţă de constituţie, patrie, revoluţie şi comandantul şef legitim”, le-a mai cerut Maduro trupelor sale.
Declarația vine doar la câteva zile după ce Mike Pompeo, secretar de stat american, a confirmat posibilitatea unei intervenții militare a SUA în Venezuela, „dacă este necesar”. Statele Unite încearcă să îl impună la șefia țării pe Juan Guaido, liderul opoziției.