Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a luat, luni, decizia de a amâna până pe data de 7 octombrie dosarul în care Sebastian Ghiță este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al Ploieștiului, Iulian BĂdescu, pe motiv că Curtea Constituțională nu a motivat decizia pe completurile specializate.
Astfel, instanța nu a procedat, luni, la audierile martorilor, având în vedere decizia CCR din 3 iulie 2019 prin care magistrații au hotărât că există conflict între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție pe completurile de 3. Președintele completului de judecată a anunțat că se așteaptă motivarea Curții. Următorul termen acordat în această cauză este pentru data de 7 octombrie 2019.
În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis in judecată pe Sebastian Ghiţă si Iulian Bădescu, cu acuzaţiile de dare şi luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. Potrivit DNA, în 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar a municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti, sponsorizat de acesta, o finanţare nerambursabilă suplimentară din bugetul local, în valoare de 1.500.000 de lei.
Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu au fost achitați în acest dosar, în septembrie 2017, de un complet de 3 judecători de la Înalta Curte. În iulie 2019, CCR a stabilit că procesele de corupție judecate în faza de fond de completuri de 3 judecători de la Înalta Curte vor fi rejudecate de completuri specializate în judecarea faptelor de corupție.
CCR a explicat că este vorba de cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți și soluționate de această, în prima instanța, anterior datei de 23 ianuarie 2019, când a fost emisă Hotărârea Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care sunt formate completuri specializate în judecarea cauzelor de corupție.
Cel puțin 25 de dosare de mare corupție aflate pe rolul Înaltei Curți, în care au fost pronunțate sentințe în prima instanța de către completuri nespecializate în fapte de corupție, sunt afectate de această decizie. Cazul lui Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu este unul din dosarele afectate de această decizie. Așa că luni, vicepreședintele Înaltei Curți, Iulian Dragomir, a anunțat că procesul se amână pe 7 octombrie. La termenul de luni a fost adus în sala, însoțit de un jandarm, unul dintre martorii cheie, Iulian Tănase, denunțător în acest dosar.
Președintele completului a anunțat că în cazul polițiștilor din Prahova care nu au pus în aplicare la timp mai multe mandate de aduce, au fost date sancțiuni disciplinare, fără a da alte detalii.