„Prin prezenta scrisoare, în numele fermierilor români pe care îi reprezentăm, solicităm în regim de urgenţă alocarea fondurilor bugetare pentru implementarea tuturor actelor normative menite să sprijine sectoarelor de creştere a porcinelor şi a păsărilor.

Criza privind sănătatea publică prin care trece şi România afectează aceste sectoare într-o măsură ridicată, punând în pericol funcţionarea şi chiar existenţa acestora pe termen scurt şi mediu.

Suntem într-o situaţie extrem de dificilă din punct de vedere financiar şi epidemiologic şi un sprijin real din partea Guvernului este reprezentat doar de alocarea sumelor prevăzute de cadrul legislativ în vigoare”, se menţionează în apelul adresat de cele două organizaţii prim-ministrului Ludovic Orban şi ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

Probleme legate de preţ şi cu răspândirea continuă a Pestei Porcine African

„În ultimii 3 ani au fost sacrificaţi/eutanasiaţi 600.000 de porci urmare a infectării cu Pestă Porcină Africană, iar 86% dintre aceştia au fost sacrificaţi de fermele comerciale, principalii furnizori de carne de porc în comerţul intern.

Totodată, au fost ucise circa 47.000 scroafe din fermele comerciale, ceea ce reprezintă un deficit suplimentar de 2 milioane de purcei pentru îngrăşare pe care va fi necesar să îi importam. Sectorul are nevoie de investiţii pentru a putea asigura aprovizionarea cu purcei pentru fermele de îngrăşare şi pentru a produce carne de porc pentru consum”, se precizează în scrisoarea deschisă.