Noul Guvern este ca si picat. Nu are nicio șansă să treacă de Parlament. Două partide politice importante au anunțat deja că nu vor vota noul guvern.
”Pro România este un proiect politic nou, de centru stânga, progresist şi proeuropean! România are nevoie imediat de reforme curajoase, de competenţă şi eficienţă! Vom vota şi susţine doar ce considerăm că este bine pentru România, pentru alegătorii social democraţi şi pentru Pro România”, a scris, marţi, pe Facebook, Victor Ponta.
Acesta a completat: ”Nu am văzut în niciun fel modul în care un Guvern PNL răspunde acestor aşteptări ale societăţii, aşa că NU se pot baza pe voturile noastre!”, a mai transmis Ponta.
Nici maghiarii nu votează
Liderul deputaților UDMR, Korodi Attila, a făcut marți, după ultimele negocieri de la Palatul Cotroceni, o declarație rezervată despre prima formula guvernamentală care va veni la vot în Parlament, acesta spunând că doar un al doilea guvern e „sigur” că va trece, în timp ce prima variantă este „probabil are șanse.”
„Probabil sunt sanse sa treaca din turul 1 guvernul PNL. In turul 2 sigur va trece. Depinde foarte mult de ce isi propune PNL sa faca in acest an cand importanta e administrarea tarii, crearea bugetului. Daca aceste lucruri minime sunt bine discutate cu eventuali sustinatori ai guvernului, vedem reala prima incercare. Cred ca ar fi important si bine sa se instaleze cat mai repede un nou guvern”, a zis Korodi Attila la Antena 3.
Preşedintele Klaus Iohannis va susţine, marţi, la ora 17,00, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, a anunţat Administraţia Prezidenţială.