După declarația recentă a președintelui american Donald Trump, Moscova nu exclude să ia măsuri dacă acestea se vor adeveri. Conform acestor declarații, o parte din trupele americane din Germania ar putea ajunge în Polonia, țară care dealtfel dorește de multă vreme o cooperare cu SUA în domeniul apărării.
Una dintre plângerile permanente ale Rusiei lui Putin în materie de securitate a vizat extinderea NATO în estul Europei. De aceea, Moscova nu exclude să ia măsuri de protecție, dacă se va respecta promisiunea făcută miercuri de președintele Statelor Unite, Donald Trump, de a transfera în Polonia o parte din trupele americane pe care urmează să le scoată din Germania, scrie La Vanguardia.
Ministrul adjunct al Afacerilor Externe rus, Aleksandr Gruşko, a explicat că guvernul său va urmări evenimentele care urmează declarației locatarului de la Casa Albă. El va studia ce se întâmplă nu numai din punctul de vedere al consecințelor militare asupra securității regionale, ci ținând cont de „interesele legitime ale Rusiei și ale aliaților noștri, în special Belarusul, vecin al Poloniei”, a declarat el pentru agenția Ria Novosti.
Guvernul polonez doreşte de multă vreme să consolideze cooperarea în domeniul apărării cu Statele Unite și și-a consolidat solicitarea știind că Trump vrea să retragă o parte din armata pe care o are în Germania. „Sper, ca urmare a conversațiilor lungi pe care le-am avut, că unele dintre aceste trupe vor veni în Polonia cât mai curând posibil”, a spus premierul polonez Mateusz Morawiecki, la începutul acestei luni.
Decizia lui Trump de a reduce contingentul american în Germania a venit pe fondul tensiunii politice dintre Washington și Berlin cu privire la summitul G-7, care din cauza pandemiei noului coronavirus a fost mutat în toamnă și la care Trump voia să invite Rusia.
Conform datelor oficiale ale Pentagonului, în prezent, în Germania există aproximativ 34.500 de militari americani. Numărul soldaților care părăsesc țara central-europeană ar fi de 9.500.
Trupe SUA din Germania ar putea ajunge în Polonia
Cooperarea dintre Washington și Varșovia, precum și transferul unui mic contingent militar din Germania în Polonia, pare să fie în curs, judecând după declarațiile pe care Trump le-a făcut miercuri după întâlnirea cu omologul său polonez, Andrzej Duda, primul lider internațional care vine la Casa Albă pășește de când a izbucnit pandemia. în martie.
„Ne vom reduce trupele în Germania. Unii militari se vor întoarce la casele lor, iar alții vor pleca în alte locuri”, a anunțat Trump. „Polonia ar putea fi unul dintre acele locuri”, a spus el fără a lua o decizie în acest sens deocamdată.
Unul dintre argumentele Poloniei pentru a solicita Statelor Unite cooperarea militară este vecinătatea Rusiei, o teamă care s-a agravat din 2014 și după izbucnirea războiului dintre Ucraina și rebelii pro-ruși din regiunea Donbas.
Întrebat dacă, prin acest anunț, Statele Unite nu trimit un mesaj către Rusia, Donald Trump a răspuns: „Cred că i se transmite un semnal foarte clar”.
Liderul american și-a criticat în repetate rânduri aliații NATO, inclusiv Germania, pentru cheltuieli de apărare insuficiente. Miercuri, el a menționat că, în schimb, Polonia este unul dintre opt membri ai NATO care îndeplinesc obiectivul de a consacra 2% din PIB-ul său apărării.
De asemenea, Casa Albă și-a exprimat neliniștile în ceea ce privește construcția conductei de gaz Nord Stream-2, cu participarea gigantului energetic rus Gazprom, care va aduce gazul rusesc în centrul continentului din adâncurile Mării Baltice. Așa că Trump și-a continuat fraza: „Dar cred că este mai important faptul că Germania cheltuieşte mulți bani pentru a cumpăra energie din Rusia în loc să o cheltuiască pentru apărarea împotriva Rusiei”, a punctat el.