Spaniolii sunt în corzi după ce un nou incendiu a avut loc în zona Costa del Sol. Mii de oameni au fost nevoiți să își părăsească casele. Datele oficiale arată că incendiile sunt din ce în ce mai dese în Spania.
Alertă în Spania! Incendiu devastator în Costa del Sol. Mii de oameni și-au părăsit casele
Un incendiu puternic a avut loc în partea de sud a Spaniei, devastând totul în calea lui. De frica flăcărilor 2.600 de oameni au fost nevoiți să își părăsească locuințele din zona turistică Costa del Sol.
Incendiul care a durat cinci zile a devastat 7.700 de hectare de teren forestier. Fumul negru a putut fi observat de la kilometri distanță. ABC News nota pe contul oficial de Twitter că peste 200 de pompieri și 12 autospeciale de oprire a focului au fost trimise pentru a se lupta cu flăcările.
Autoritățile informează că până sâmbătă, 40 de kilometri erau cuprinși de flăcări, în timp ce un nou incendiu a izbucnit în apropiere. Luni, autoritățile au precizat că focul s-a extins deja pe 85 de kilometri.
„Atât de multe unități, atât de multe pregătiri, nu știu cum să explic și tot nu au reușit să reducă incendiul. Nu înțeleg. Nu știu pe cine să învinovățesc, nu pe Infoca, ei au lucrat – un singur om a murit. Nu știu cine este de vină”, spune José Ruíz, localnic.
”Am fost primii care au sosit”
Francisco Soriano, director companie pompieri, a declarat că toată lumea se simte obosită după patru zile în care au încercat necontenit să stingă flăcările. Acesta a mai spus că în a cincea zi lucrurile au mers puțin mai bine deoarece a și plouat, lucru ce i-a ajutat pe pompieri în stingerea focului.
„După 4 zile de muncă (acum a cincea) încercând să stingem focul, pentru că e solicitant, te simți obosit, dar astăzi a fost o zi bună, pentru că a plouat puțin și asta ne-a ajutat să stingem focul. Ca pompieri locali, suntem aici din primul minut, am fost primii care au sosit, cu echipele noastre din Estepona și Manilva, de atunci nu am mai ieșit din foc”, a afirmat Francisco Soriano, director companie pompieri.
Datele oficiale din Spania arată că incendiile sunt din ce în ce ma mari și mai dese în țară, în contextul în care schimbările climatice provoacă tot mai multe dezastre. Datele arată că în primele luni ale anului 2021, flăcările au distrus mai mult teren forestier decât media din ultimii zece ani.
Sursa foto: Dreamstime