Au trecut mai bine de șase săptămâni de când Rusia a invadat Ucraina. În tot acest timp au avut loc nenumărate rânduri de negocieri însă nici până acum nu s-a ajuns la un acord, iar bombardamentele continuă.
O alertă de atac aerian a fost în vigoare noaptea trecută pe tot teritoriul Ucrainei. Toate semnele spun că Vladimir Putin nu are de gând să se oprească până când nu își duce planul la bun sfârșit.
Astfel, potrivit BBC, joi noapte, mai multe explozii puternice s-au auzit la Kiev, dar și la Herson. Ulterior, situația a revenit la normal, iar zgomotele s-au oprit, însă pericolul încă rămâne unul ridicat.
Într-o postare pe contul personal de Twitter, parlamentarul ucrainean, Lesia Vasilenko a anunțat că a auzit trei explozii „una după alta”. Totodată, ea a mai precizat că sirena anti-aeriană a sunat timp de o oră, aceasta adăugând că cel mai probabil de vină ar fi ”furia” lui Vladimir Putin după scufundarea navei Moskva.
Vladimir Putin este ”furios”
„Sirena anti-aeriană a sunat o oră. Cel mai probabil Putin este furios din cauza scufundării navei Moskva”, a adăugat ea, referindu-se la scufundarea navei de război ruseşti.
Informația a fost confirmată și de un martor, care a declarat pentru BBC că au existat explozii joi seară, în sud-vestul capitalei Ucrainei, însă apoi a fost liniște.
Având în vedere situația extrem de periculoasă, autoritățile ucrainene avertizau populația Kievului să se întoarcă la adăpost în cazul în care sirenele sună din nou. „Vă rugăm să urmăriţi declaraţiile şi să vă întoarceţi la adăpost dacă sirena sună din nou”, au spus autorităţile de la Kiev, într-o postare pe Telegram.
Kievul nu a fost singurul afectat noaptea trecută. Presa ucraineană relatează că şi în oraşul Herson s-au auzit explozii. Pe de altă parte, până acum nu s-au făcut încă precizări noi cu privire la situația din oraș.
Răspunsul Rusiei
Menționăm faptul că bombardamentele de ieri seară vin după ce anterior, miercuri Rusia a ameninţat că va lovi centrele de comandă ale Ucrainei, susţinând că Ucraina a atacat teritoriul rus. Subliniem și faptul că oficialii ucraineni nu se grăbesc să confirme sau să dezmintă informaţiie din media despre explozii, motivul cheie fiind că nu vor să dea forţelor ruse informaţii dacă au nimerit sau au ratat ţintele.
La rândul lor, internauții au fost avertizați să nu publice fotografii sau filmări de la locurile exploziilor sau să distribuie detalii de geolocalizare. Nexta a relatat ulterior însă că pe tot teritoriul Ucrainei a fost alertă de atac aerian noaptea trecută.