Pandemia de coronavirus face ravagii de peste șase luni de luni de zile pe întreg globul, iar până în prezent nu se știe până când ne vom confrunta cu virusul ucigaș. Situația devine din ce în ce mai alarmantă după ultimul anunț venit din SUA.
Coordonatoarea grupului de la Casa Albă pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, Deborah Birx, trage un semnal de alarmă.
Potrivit acesteia, Statele Unite au intrat într-o ”nouă fază” a epidemiei de COVID-19, în prezent foarte extinsă pe teritoriul american, relatează AFP, citată de agerpres.
„Suntem într-o nouă fază”, a spus Birx. „Ceea ce vedem astăzi este diferit de martie şi aprilie”, a declarat ea pentru CNN, subliniind că măsurile luate local pentru a încerca să se oprească contagiunea au început să aibă efecte.
Virusul e peste tot
Totodată, acesta a mai precizat că virusul „s-a răspândit extraordinar. Este prezent atât în zonele rurale, cât şi în cele urbane”, a spus ea, avertizându-i pe „toţi cei care locuiesc în zonele rurale (că) nu sunt imuni sau protejaţi în faţa acestui virus”.
Aceasta a mai insistat că respectarea măsurilor sanitare precum purtarea măştii, măsuri de igienă şi distanţare fizică sunt esenţiale.
Statele Unite au înregistrat duminică 47.508 de cazuri noi de infectare şi 515 decese legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit unui bilanţ realizat de Universitatea Johns Hopkins.
În total, în Statele Unite au fost raportate peste 4,6 milioane de cazuri şi 154.834 de decese, devenind ţara cea mai afectată de pandemia de COVID-19.