Liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, a lansat sâmbătă un apel la un marş asupra capitalei, Caracas, fără să respingă o intervenţie militară, transmite AFP.
„Anunţ un turneu, turneul meu şi al tuturor deputaţilor prin întreaga ţară pentru a vă face să veniţi definitiv la Caracas”, a declarat Juan Guaido în faţa a mii de simpatizanţi ieşiţi pe străzile capitalei.
Cu megafon în mână, urcat pe capota unei maşini de teren, preşedintele interimar autoproclamat, recunoscut de la 23 ianaurie de peste 50 de ţări, nu a oferit amănunte în legătură cu data exactă. Aceasta va fi „foarte curând”, s-a mărginit el să anunţe.
„Miraflores, Miraflores!”, au scandat partizanii săi, referindu-se la palatul prezidenţial ocupat în prezent de socialistul Nicolas Maduro.
„După sfârşitul acestui turneu (…), vom anunţa data la care cu toţii împreună ne vom îndrepta spre Caracas”, a precizat opozantul în vârstă de 35 de ani.
Juan Guaido a repetat, de asemenea, că este pregătit să autorizeze o intervenţie militară străină. „Articolul 187, atunci când va sosi momentul”, a spus preşedintele Adunării Naţionale, referindu-se la Constituţia Venezuelei care autorizează „misiuni militare venezuelene în exterior sau străine în interiorul ţării”.
„Intervenţie! Intervenţie!”, a scandat mulţimea în cor.
„Toate opţiunile sunt pe masă şi facem această afirmaţie cu responsabilitate”, a subliniat Juan Guaido care şi-a îndemnat suporterii să nu se lase cuprinşi de „disperare sau frustrare”