Ziua și replica între Rusia și Statele Unite, iar dacă până acum cele două puteri militare s-au limitat la un război al declarațiilor, noaptea trecută a adus și prima mișcare armată între cele două.
Coaliția internațională condusă de SUA în noaptea de sîmbătă spre duminică a efectuat atacuri aeriene asupra artileriei armatei siriene, o aliată a Rusiei. A fost distrusă artileria, iar doi militari au fost răniți, a informat RIA Novosti surse din rîndurile forțelor armate siriene.
Incidentul a avut loc în jurul orei 23:30 (ora locală). Aviația coaliției, potrivit sursei citate, a efectuat un atac în regiunea as-Sukari, la Vest de Abu Kamal, care se află la frontiera Siriei și Irak, pe malul de Vest al Eufratului.
Ultimul incident de acest gen a avut loc în luna iunie a anului trecut. Atunci, potrivit agenției SANA, forțele aeriene ale coaliției internaționale au bombardat pozițiile militarilor sirieni în provincia Deir ez-Zor, localitatea Al-Hari, aflată la Sud-Est de Abu Kamal.
Amintim faptul că regimul sirian al lui Bashar al Assad s-a menținut la putere cu ajutorul armatei Rusiei și intervenției pe plan internațional a liderului de la Kremlin Vladimir Putin. De asemenea, liderul american Donald Trump a anunțat că pe parcursul acestui ani soldații americani din Siria vor fi retrași.