Este alertă maximă în Timișoara. Primarul Dominic Fritz, a intrat în izolare, după ce două persoane extrem de apropiate lui au fost depistate cu Covid.
”Zilele următoare voi lucra de acasă pentru că doi dintre colegii mei au fost confirmați cu Covid-19. Este vorba despre secretarul Primăriei Caius Șuli și viceprimarul Ruben Lațcău. Am făcut și eu testul ieri, este negativ.
Nu știm deocamdată să existe vreo legătură între cele două cazuri. În Primărie am stabilit, imediat după ce am preluat mandatul, un program de lucru decalat care să evite aglomerarea din birouri și purtăm mască”. a spus primarul.
El a explicat că s-a făcut o dezinfectare totală a spațiilor din Primărie și că toți angajații aflați pe palierul conducerii vor fi testați. În ceea ce privește situația sa, edilul a susținut că va repeta testul COVID în câteva zile.
Ieri, spațiile pe palierul conducerii, de la etajul 1, au fost dezinfectate, iar angajații de pe acest palier vor fi testați. Eu voi repeta testul la sfârșitul săptămânii ca să fim toți în siguranță.
Întâlnirile pe care le-am programat pentru această săptămână vor avea loc pe zoom, iar dosarele le voi primi la semnat, în continuare, pentru ca activitatea Primăriei să nu fie perturbată”, a spus Fritz.
Atenție mare la perioada Crăciunului
El a tras și un semnal de alarmă cu privire la sărbătorile care se apropie, susținând câ toți românii trebuie să fie foarte vigilenți, să poarte mască, să păstreze distanțarea socială și să încerce să nu dea curs întâlnirilor care nu sunt obligatorii.
„Știu că se apropie Crăciunul și am vrea, pentru un timp, să uităm de toate grijile anului acesta. Dar, din păcate, tocmai pentru că se apropie Crăciunul, trebuie să fim mai atenți. Să purtăm masca, să păstrăm distanța, să evităm întâlnirile nenecesare, ca să fim bine de sărbători.”, a anunțat primarul.
Imediat după ce a fost uns primar, el a făcut un program de lucru decalat care să evite aglomerarea din birouri, dar și purtarea măștii